Curat murdar (1)

Curat murdar (1)

Atenţionare: subiectul acestui articol este o ficţiune. Orice asemănare cu evenimente, date sau persoane reale este întâmplătoare şi nerelevantă.

A fost odată…

Într-o povestire despre Cuza-vodă se spune că acesta, vizitând o închisoare, i-a întrebat pe ,,chiriaşi” pentru ce vină sunt închişi. Toţi, în afară de unul, au declarat că sunt nevinovaţi. Atunci domnitorul a poruncit ca cel care şi-a mărturisit vina să fie dat afară, întrucât n-are ce căuta printre atâţia oameni ,,nevinovaţi”. Aşa sunt românii, un popor de oameni nevinovaţi. Când li se întâmplă ceva rău, de vină sunt alţii, vecinii, mama natură, soarta crudă, ucigă-l toaca, soacra, aşa-a-dat-Dumnezeu, Ceauşescu, partidul-cutare, guvernul, opoziţia şi oricine altcineva în afară de împricinat. Mai nou, toţi care-s prinşi cu ocaua mică – de la şmenarii jegoşi la excrocii cu gulere albe, de la dilerii de vise la cei de destine, de la  găinarii de cartier la marii ,,tunari” – ţipă că li s-a ,,înscenat” sau li s-a ,,instrumentat” ceva, în special ceva de natură politică, pentru că aşa ,,dă bine” la public. Toţi ţipă că au certificate de castitate originale, că n-au mâncat usturoi şi nici altceva de la care să le miroase gura şi, mai ales, că au în dotare, atât ei cât şi prietenii lor, mai multe perechi de ,,argumente” solide care pledează în favoarea nevinovăţiei lor, dintre acelea pe care le etala cu graţie şi un fost-viitor preşedinte, îndemnându-ne, de la tribuna parlamentului, pentru edificarea noastră, să i le înnumărăm.

Doamna rect(or),  manglitorul…

 

Într-unul din guvernele care de peste douăzeci de ani lăcrimează feciorelnic pentru soarta ,,ţărişoarei” noastre, a fost numit – bineînţeles că pe baza meritelor de la ,,patuzsopt” – un preaînvăţat om-cu-idei, care să scoată învăţământul românesc dintr-un spaţiu rău mirositor în care-l aduseseră nepricepuţii săi înaintaşi, şi, printr-o strategie numai de dânsul ştiută, să-l planteze într-altul, din care el însuşi fusese el extras. Noul învăţător-şef ţinea într-o mână atestatul de felcer priceput în descifrarea misterelor deţinute de prietenii lui Bill Gates – primită, probabil, tot de la nişte amatori de caşcaval – şi într-alta maldărul de publicaţii pe teme una mai originală ca alta. El venea să ,,repereze onoarea” unei înaintaşe din clasa efemeridelor, cu o ,,conformaţie” etică vizibil deformată, patroană peste una din renumitele fabrici din buricul ţărişoarei noastre, unde se confecţionează la comandă diplome pentru loaze şi lichele. Colac peste pupăză, respectivul stabiliment mai poartă – ca multe altele patronate de potlogari diplomaţi – şi numele unui mont-blanc al culturii româneşti, răposat acum aproape trei secole, şi care, la aflarea veştii, mai mult ca sigur că s-a răsucit în mormânt cu o sută optzeci de grade, ca o modalitate elocventă de a-şi exprima opinia faţă de violatorii culturnici. Dar, iată că ,,duşmanii de clasă”, invidioşi pe cariera unui ,,emanat”, venit tocmai din locurile unde toţi sunt ,,fruncea”, i-au ,,instrumentat” ipochimenului nostru un ditamai baiul de plagiat şi, arătându-i şoricul ce-i ţine loc de obraz, i-au zis: ,,curat murdar, nene Iancule!”. Şi, culmea, printre invidioşi se numărau şi nişte iscoditori ai tainelor calculatoarelor, trăitori în Ţara Soarelui-Răsare. Aceştia,  au afirmat că ei, şi nu alţii, şi-au biciuit neuronii – cu tenacitatea specifică celor cu ochii mijiţi – întru izvodirea acestor idei pe care ,,cercetaşul” nostru, crezându-le orfane, le-a înfiat. Dar el, nu şi nu, ,,parol, să mă-ngropi…”, ,,să n-am parte de…”, dacă ,,eu, care familia mea de la patuzsopt…”, etc., etc. În zadar jupân Manglache  o ţinea ca gaia maţu’, căci marele dregător, deranjat de cei care cântau cam prea tare şi la unison ,,până când, Catilina, vei abuza de răbdarea noastră”, l-a sfătuit pe învăţătorul-şef să se retragă din Divan, ceea ce ipochimenul a şi făcut, consolându-se, ca Nero, că ţara nu-l merită. Urmaşul său interimar întru dregătorie, respectând buna tradiţie strămoşească de a ascunde gunoiul sub preş, i-a mazilit pe membrii comisiei care pregătea ghilotina pentru înaintaşul său ciorditor de idei, ca să nu se creeze un precedent periculos şi pentru alţi purtători de căciuli pe care bâzie câte o muscă. Vorba strămoşilor noştri romani: corb la corb nu scoate ochii, dar asta numai până când nu se vopsesc în alte păsări…

…şi pontaşul cel viteaz

Nu trece multă vreme şi piaza-rea îi tulbură tihna şi marelui dregător, care se făleşte că ar fi ,,publicist şi doctor în drept”. Cineva – ,,persoană însemnată, nu spui ţine” – a tocmit ,,corul robilor mazili” ca să-i cânte la fereastră ,,aria calomniei”, cu glasurile lor dogite de-atâtea cârcoteli. Gurile rele zic precum că ,,oamenii măriei-sale” – la porunca de taină a însuşi marelui corăbier – ar fi năimit niscaiva ,,iubitori de natură” de  peste mări şi ţări, ca să-i arate lui Victoraş cel pontaş o ditamai pisica birmaneză având atârnată de gât o plăcuţă pe care stă scris ,,plagiat”, şi că n-ar fi doctor ,,în drept”, ci pe ,,ne-drept”. Dregătorul-şef a sărit ca fript, spunându-i marinarului cu privirea stereo: ,,ăsta-i cusurul tău, monşer, n-ai manere!”. Pentru edificarea necredincioşilor, a arătat lumii un cogeamitea ceaslovul, pe care el însuşi ,,în persoană” l-a scris, cu binecuvântarea preacinstitului său înaintaş, mare ,,apropitar” de ouă şi unic moştenitor al unei preachibzuite mătuşi.

Plagiatori din toate ţările, opriţi-vă!

E adevărat că nu noi, cei de azi, am inventat plagiatul. Cine ştie, poate că odată cu homo sapiens o fi apărut şi homo latro. La fel de adevărat este că şi la case mai mari s-a întâmplat ca unii să se ,,dedulcească” la munca altora, dar acelora nu li s-a ,,tăiat macaroana”, ci le-a fost scoasă din gură cu tot cu dinţi. La noi, însă, lucrurile se petrec ca în bancul cu olteni: ,,Fuseşi la şedinţă? Fusei. Şi care mai fură? Păi, fură primarul, secretarul, poliţaiul…, fură toţi”. Ne indignăm că cei de la vârful sistemului, numiţi în funcţii ca să conducă destinele ţării, se dedau la asemenea mârşăvii? Hai să privim şi de jos în sus. După modelul european, elevilor li se pretinde, la majoritatea obiectelor de învăţământ, să prezinte referate pe o anumită temă. Până aici, toate bune şi frumoase. Dar ce fac învăţăceii care, în afară de filme şi conversaţiile de pe mess,nu mai citesc altceva? Cu un simplu click ,,daulandează” referate plagiate de alţii, le ataşează la portofolii, pe care majoritatea profilor lor nici nu le citesc, şi pe care primesc notă – de regulă, maximă, că, deh, copilul s-a căznit. Pentru promovarea testelor, elevii îngurgitează pe nemestecate  ,,comentarii”, multe dintre ele plagiate de cei care le-au comis. În treapta următoare, unde la ora actuală puţine instituţii pot fi considerate pe drept, de învăţământ superior, studenţii, după metoda învăţată din fragedă pruncie sub atenta şi imbecila oblăduire a celor care i-au ,,îndrumat”, plagiază într-o veselie lucrări, referate, apoi licenţe, dizertaţii de master, majoritatea, la rândul lor, plagiate. Un coleg, care se documenta în vederea întocmirii bibliografiei pentru o carte, mi-a spus că a găsit în biblioteca unei universităţi cinci lucrări de licenţă cu aceeaşi temă, dar altfel formulată, cu pagini întregi identice, inclusiv scheme. Stupoarea s-a declanşat însă atunci când a descoperit că ele fuseseră plagiate după o altă lucrare de licenţă, susţinută de un student al aceleiaşi insituţii, dar cu mulţi ani în urmă, şi toate ,,păstorite” de acelaşi ,,îndrumător”, ajuns în fruntea ierarhiei universitare. Un proaspăt ,,diplomat” – absolvent al unei ,,universităţi” ce poartă numele unei personalităţi a învăţământului românesc – s-a lăudat că a susţinut într-o sesiune 25 de examene plus licenţa în drept (probabil că în stângul o avea deja), de s-a înverzit de ciudă toată studenţimea din lume şi se băteau de la el toate barourile şi facultăţile ca să-l angaje. Şi, bineînţeles, lucrurile se continuă la nivelul superior, al tezelor de doctorat, unele dintre ele fiind confecţionate, contra cost, chiar de îndrumători, sau plagiate de ,,catindaţii” ocrotiţi de ,,ochii închişi” ori de coordonatori ai căror neuroni sunt în concediu de odihnă. Pentru ca să promoveze în ierarhie, universitarii au obligaţia să publice anual un număr de articole şi cărţi şi toate, bineînţeles, să fie originale. Şi, cum nu creşte atâta ,,originalitate” pe metru pătrat cât s-o pască toţi, mulţi dintre ei, la rândul lor, plagiază, pentru că, vorba aia, cărţile se scriu din alte cărţi. Şi, uite-aşa, am devenit un popor cu câte doi-trei oameni de cultură şi ştiinţă pe cap de locuitor, că te miri de ce nu ne importă toate ţările lumii.

Motivele pentru care se plagiază sunt diverse, dar principalii vinovaţi sunt printre cei învestiţi să răspundă de calitatea actului educaţional, pentru că au permis, tolerat şi chiar încurajat dezvoltarea acestui cancer ajuns acum în metastază. Dintre aceştia, unii, la rândul lor, aşa şi-au ,,clădit” carierele, iar alţii, care chiar au muncit pentru ele, au ajuns, cu sau voia lor, să se prostiueze, declarând ca fiind ,,originale” tone de plastografii. Originale, poate, dar ca gunoaie. Curat murdar, nene Iancule!

Plagiatorul de serviciu

Acest articol a fost publicat în VARIA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s