Un altfel de discurs despre Unire

UN ALTFEL DE DISCURS

 DESPRE UNIRE

autor:  scriitor Mircea Bostan

Iară eu, un nimeni printre dumneavoastră semenii mei mult mai înţelepţi, şcoliţi şi experimentaţi, îmi cer cu smerenie iertare, din început, despre neînţelepţia ce mă subjugă şi gândul copilăresc brâncuşian, scobit în scorbura anilor. Şi cum peste noianul de noncalităţi ce mă apasă şi mă trec fără drept de apel în categoria păcătoşilor, întrevăd din propiu-mi unghi de vedere o singură calitate, aceea de a fi român. Animat fiind  de aceast sentiment  îmi voi autolivra curaj  pentru a vă reţine, pentru scurtă vreme,  din importantele proiecte  pe care  le aveţi în derulare  pentru a vă plictisi cu un altfel de discurs despre actul Unirii de la 1859.

În al său “Jurnal filozofic”, Constantin Noica, scria la un moment dat:”…îmi place începutul Bibliei. Dumnezeu face lumina, şi apoi vede că e bună. Face uscatul şi apele, şi apoi vede că sunt bune… În orice caz, întâi creează şi pe urmă stă să judece… Numai noi, oamenii…cerem ca programul să preceadă fapta”.

Şi atunci mă gândesc; oare noi, românii nu suntem poporul lui Dumnezeu?  Pentru că, procentual vorbind,  de cele mai multe ori în istoria noastră zbuciumată mai întâi am făcut şi apoi am gândit! Dar,  dacă Divinitatea îşi asumă imperfecţiunea  noi, oamenii cuprinşi de remuşcări  ne delimităm ulterior de  propriile noastre creaţii,  atitudine pe care  Dumnezeu nu a adoptat-o  niciodată!

Firesc este a vă întreba: şi totuşi de ce acest preambul într-un “astfel“ de discurs  “altfel” despre  UNIRE?

Pentru simplul motiv  că am senzaţia că tot ce am întreprins noi,  românii, zvârcoliţi în triunghiul puterilor, în inima aceasta de ţară latină, hăcuită de marea “doftorime” occidentală, a avut constant girul lui Dumnezeu !

Şi cum o judecată superficială  bântuită de un patriotism artizanal ar glisa în redundanţă, în discurs nejustificat înflăcărat  drapat în cea mai gravă falsitate, voi fi scurt şi la obiect, sper.

Adevăraţi patrioţi, unioniştii au luat decizii matur – majore pentru viitorime.Apărută în secolul al XIX-lea, ideea reală a unirii tuturor românilor  într-un singur stat ca urmare a deşteptării naţionale sub influenţa apuseană  (deşteptare  atinsă în zilele noastre de sindromul somnolenţei), propovăduită de scriitori de seamă ai epocii, Unirea Principatelor  îşi are demersurile în mişcarea de regenerare naţională şi socială de la 1848-1849, ulterior ea devenind problemă europeană.

Încă din fazele preliminare ale Congresului de la Paris din 1856 reprezentantul Franţei prietenă  abordează problema Unirii celor două Principate.

În acest context, “intelighenţia” românească militează pentru conştientizarea opiniei publice europene şi atragerea unor mari personalităţi ale vremii în susţinerea cauzei românilor, precum împăratul  Napoleon al III-lea şi ministrul de externe al Franţei, contele Walewski, fiul lui Napoleon Bonaparte şi al frumoasei Maria Walewska.

Spirite alese ale vieţii publice şi culturale europene au fost antrenate  în sprijinirea acestei idei, precum marele istoric, eseist şi publicist francez, Jules Michelet, autorul istoriei Franţei şi al Bibliei Umanităţii.

Napoleon al III-lea, proclamat împărat la 2 decembrie 1852 în urma plebiscitului din 21 noiembrie, era călăuzit în politica externă  de principiul naţionalităţilor,  având ca obiectiv ajutorarea naţiunilor asuprite, în crearea statelor libere cu favorabilitate mai ales pentru popoarele de gintă latină a căror solidaritate o dorea.

Cunoscând genericul gândirii napoleoniene, Ion Brătianu înaintează în 1853 un memoriu Împăratului în care îi solicită să susţină Unirea Principatelor, idee pe care Franţa o propune la 1856. Însă refuzul Austriei determină Marile Puteri să hotărască consultarea doleanţelor românilor. Drept urmare în 1857, printr-un Firman al Porţii  (ordin emis de Sultan prin care erau numiţi sau maziliţi guvernatorii şi domnitorii depinzând de Imperiul Otoman) de natură curioasă, căci nu numea şi nici nu mazilea pe nimeni, Înalta Poartă  face  concesii de nevoie  Principatelor,  dând posibilitatea alegerii domnului în mod democratic. Şi astfel pe coordonatele democraţiei empirice se instituie Adunările Ad-Hoc, anume pentru scop.

Consecinţa vine firesc şi drept urmare  în ambele Principate unioniştii se organizează în câte o formaţiune politică denumită “Partida  Naţională“. Ulterior după formarea “ Comitetelor Unirii”  s-a constituit “ Comitetul Central al Unirii “.

Alegerile din Moldova sunt falsificate (iată cum se repetă istoria  la  “plombagină” şi în contemporaneitate) de locţiitorul domnului, caimacamul Nicolae Vogoride, cu sprijinul direct al consulului  Austriei la Iaşi, Gödel, fapt ce determină pe un fruntaş unionist, nimeni altul decât Alexandru Ioan Cuza, să-şi dea demisia din funcţia de pârcălab de Galaţi, act cu puternic impact intern şi internaţional, definitoriu, probabil, în alegerea ulterioară ca domn a demisionarului.

Puterile favorabile  Unirii  (Franţa, Prusia  şi Rusia) rup relaţiile diplomatice cu Poarta, iar problema românească este pe punctul de a provoca un conflict european.

În august 1857, Napoleon al III-lea şi regina Victoria a Angliei se întâlnesc la Osborne unde se ajunge la un compromis în virtutea căruia Anglia potrivnică iniţial unirii, consimte anularea alegerilor falsificate (astăzi politicienii nu le mai anulează, ci le validează), fapt ce conduce la noi  Adunări Ad-Hoc  în Moldova şi Ţara Românească  în 7 şi 8 octombrie 1857, unde se votează rezoluţii asemănătoare,  exprimând unanim voinţa de unire.

Cererile celor două Adunări cuprinse într-un “Raport al Comisarilor Puterilor Europene” (ciclicitatea istorie este de netăgăduit) au fost înaintate reprezentanţilor Puterilor  Garante întrunite la Conferinţa de la Paris din 10 mai – 7 august 1858. Înţelegerile asupra celor convenite au fost incluse într-o  “Convenţie“ ( ceea ce denotă că reperele gândirii marilor puterii nu se schimbă în timp)  care cuprindea statutul internaţional şi principiile de organizare internă a Principatelor (iată unde îşi au rădăcinile Uniunea Europeană şi F.M.I.-ul).

Fără a ţine seama de dorinţele formulate în  “Rezoluţiile Adunărilor Ad-Hoc (de parcă în istoria poporului român s-a ţinut vreodată seama  de voinţa sa) acest document oferea românilor o Unirea trunchiată.

Statul astfel rezultat urma  a se numi “Principatele Unite ale  Moldovei şi Valahiei”  şi cu excepţia a două instituţii unice; Comisia Centrală şi Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie cu sediul la Focşani, în cele două Ţări ar fi trebuit să funcţioneze domni, adunări şi guverne separate. Nu se stipula însă că domnii aleşi în cele două Ţări trebuie să fie persoane diferite.

Omisiune ori gir pentru unirea şi testarea capacităţii diplomatice a românilor ?

Astfel decurgând evenimentele, candidatul Partidului Naţional din Moldova  ales domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859, este ales domn la 24 ianuarie 1859 şi în Ţara Românească , într-o şedinţă secretă  unde Vasile Boerescu, marcant om politic al vremii, afirma  răspicat că: “depinde de noi dacă vom şti să înfăptuim unirea. Europa ne-a ajutat…rămâne să ne ajutăm noi înşine “.

În mod firesc victoria forţelor naţionale a provocat o explozie de bucurie,  în interior  şi parţial la nivel internaţional,  făcându-l pe contele Walewski să aprecieze că: “24 ianuarie este o expresie a voinţei puternice de unire a românilor”.

CE TIMPURI, CE MENTALITĂŢI, CE ATITUDINI, CE VOINŢĂ POLITICĂ, CE SOLIDARITATE !

             Patriotism? Remarcabilă abilitate politică? Entuziasm? Dorinţă de unitate ?

Toate la un loc, în patrulaterul voinţei naţionale !

“Când Dumnezeu voieşte bine cu o naţie, îi trimite entuziasm” după cum spunea Mihail Kogălniceanu, iar în esenţă, aşa cum menţiona istoricul moldav Alexandru Zub “ evenimentul Unirii nu a fost, decât isprava unor tineri, şcoliţi, inteligenţi şi capabili de abnegaţie, cu un excedent de entuziasm”.

Acest articol a fost publicat în ARTICOLE, ASOCIATIE și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Un altfel de discurs despre Unire

  1. JK Bevill - Lost Creek Publishing spune:

    Reblogged this on lost creek publishing.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s