Hora, arc peste timp și spațiu

Hora, arc peste timp și spațiu

                                                                                     

Autor:  Prof. dr. Ovidiu Trifan

Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inima română/ Să-nvârtim hora frăției/ Pe pământul României, sunt binecunoscutele versuri ale Horei Unirii pentru care Alexadru Flechtemacher a compus celebra melodie cu același nume. Ca și în cazul multor romanțe inspirate din lirica eminesciană, majoritatea publicului leagă atât poezia cât și muzica de numele lui Alecsandri. Faptul că bardul de la Mircești a apelat la cuvântul horă pentru a-și intitula poezia și că adresează românilor îndemnul: să-vârtim hora frăției, ne atrage atenția că hora – ca fiind cel mai popular dans românesc – are o semnificație aparte pentru neamul nostru, ca purtătoare ale unor valențe culturale aparținând spiritualității românești. Pornind de la această idee, vom încerca să realizăm o conexiune între Hora Unirii, ca expresie artistică a unității noastre naționale și rolul îndeplinit de acest joc străvechi în viața culturală și spirituală românească.

În 1942, preotul Constantin Matasă – personalitate marcantă a arheologiei românești, fondatorul Muzeului de Istorie din Piatra Neamț – a descoperit pe locul numit ,,Cetățuia” din satul Bodeștii de Jos, Frumușica, județul Neamț, una din capodoperele culturii Cucuteni, ultima mare cultură cu ceramică pictată din Europa, anterioară celei sumeriene sau egiptene. Este vorba de binecunoscuta Horă de la Frumușica – așa cum inspirat a numit-o arheologul nemțean – operă de artă bidimensională reprezentând un suport antropomorf compus din șase statuete feminine văzute din spate, înlănțuite, parcă, într-o horă. Meșterul popular de acum patru milenii nu a modelat conturul capului, mâinilor și picioarelor, dar decupările ovale practicate în vas pe două registre, imprimă pe ansamblu euritmie, datorită frapantei impresii de rotire într-o stare de exaltare rituală. Descoperirea de la Bodești-Frumușica dovedește faptul că hora, ca dans, a apărut pe teritoriul Daciei în urmă cu mai mult de patru milenii. Izvoarele arheologice afirmă că în societățile matriarhale se practica, pe lângă cultul zeiței-mamă și cultul solar, iar hora, ca reprezentare circulară vie, ar putea fi elementul de legătură dintre ele, ca expresie a unui ritual solar de fertilitate. Cercetătorii consideră că dansul în sine este o formă de existență a societăților primitive, poate chiar expresia prelingvistică a sufletului arhaic care, prin mișcările ritmice ale corpului, își exteriorizează trăiri și impulsuri esențiale[1]. Manifestările acestea au constituit nucleul arhetipal care a generat valori spirituale aparținând unei mentalități arhaice. Această mentalitate a constituit cadrul germinativ al spiritualității românești, ale cărei origini trebuiesc căutate în miturile și formele religioase populare care au circulat, au poposit ori chiar s-au născut pe aceste meleaguri. Cultura populară românească, prin forma și funcția ei specifică, oferă posibilitatea de a observa geneza și evoluția valorilor spirituale, locul și rolul lor în universul existențial colectiv.

Circularitatea horei ne amintește de faptul că cercul, ca formulă cosmică, este un univers închis, că și în arte există forme circulare sau că masa vibrațiilor sunetului are aceeași formă. Din acest punct de vedere, hora ar simboliza, așa cum este prefigurată de Hora de la Frumușica, o unire a formelor. În societatea arhaică a tracilor, semnificația inițială a dansurilor circulare este legată de ritualul de celebrare a reînvierii unui zeu, după moartea sa, iar aceasta ne amintește de Zalmoxes și Orfeu, ambii fiind traci și aflându-se la baza mitului morții și resurecției, element fundamental al ritualurilor inițiatice care au circulat în spațiul cultural carpato-danubiano-pontic. În secolul al V-lea a. Chr., Xenophon, în lucrarea Anabasis (VI, 1, 5), vorbește despre un dans pantomimic numit Carpaia – aparținând, probabil, tribului nord-tracic al carpilor –  practicat în cerc de dansatori înarmați, unul din ei mimând moartea apoi învierea. Athenaios, citându-l pe istoricul și oratorul grec Theopompus din Chios (sec. IV a. Chr.), atribuie tracilor dansul ostășesc numit kolavrismos[2]. Cercetătorii nu confirmă că acest etimon stă la baza celorlalte cuvinte derivate din alte limbi. Temenul cel mai înrudit cu kolavrismos este kolo, păstrat de popoarele slave (polonezi, iugoslavi, ucraineni); la bulgari este horo, iar la greci choros, însemnând grup, din care derivă choreia, cu sensul de mișcare.  Iată, deci, că dansurile de tipul horei au o largă arie de răspândire, din Balcani până la Marea Baltică, iar spre Răsărit până dincolo de Nistru.

În spiritualitatea românească, hora este dansul reprezentativ prin excelență și întruchipează expresia spontaneității creatoare a culturii noastre.  Ea este o adevărată realitate culturală sau, cum o numește Romulus Vulcănescu, un fenomen horal[3]. Astfel, această realitate horală răspunde și unei realități metafizice și este, ca și doina, o expresie a sufletului românesc iar prin aceasta, a unui segment din cultura europeană. Sub aspect psihosomatic, hora face parte integrantă din firea românului, care, în fața spectacolului pe care i-l oferă, simte o adevărată chemare biologică, o exaltare a spiritului. În popor, interdicția de a participa la horă sau lipsa acestui joc, era văzută ca un blestem: De n-ar fi horele-n lume/ Ai vedea fete nebune/ Și neveste duse-n lume. Hora poate fi văzută și ca o formă de asanare morală, întrucât cei care încălcau normele morale ale colectivității, nu aveau acces la horă. Din întreg repertoriul popular, hora este cea care a pătruns și în biserică, cu toate că a existat interdicția de practica hore și jocuri diavolești, iar horitorii și lăutarii erau considerați chipuri ale diavolului (la fel au fost anatemizați cândva colindătorii și colindele). Imaginea horei este prezentă atât în frescele românești cât și în cele balcanice. Acest fapt atestă […]o conștientă reutilizare a fenmenului […] în favoarea gestului de adorație[4]. În folclorul literar, hora este subiectul a numeroase proverbe, zicători, ghicitori sau strigături.

Ca gen coregrafic-muzical, hora este reprezentată printr-o multitudine de dansuri, unele desmnând mișcarea, altele direcția evoluției coregrafiei sau stilul și originea. Ea are o mare vitalitate în zonele extracarpatice, mai puțin în sudul Transilvaniei[5]. În formele ei variate de manifestare putem intui simbolismul primar, ezoteric, al horei valahe. Semnificațiile ei arhaice se evidențiază în acea adevărată contopire harică a jucătorilor cu divinitatea tutelară prezentă, parcă, în centrul cercului. Bătăile ritmice cu piciorul în pământ pot simboliza contactul teluric cu suportul material oferit de zeița-mamă, iar strigăturile și chiuiturile amintesc de acele incantații magice către zei. În mentalitatea arhaică, această stare similară celei de magie euritmică, echivala cu o contopire totală a membrilor colctivității cu divinitatea ancestrală din  centrul horei, Zalmoxes, zeu al morții și al învierii, un tulburător punct de intersecție cu creștinismul. Elemente relictuale ale horei ezoterice s-au transmis până astăzi prin dansul călușului. Despre credința poporului în puterile magice și taumaturgice ale călușarilor ne vorbește Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldaviae, unde prezintă – cu rigoarea omului de știință – desfășurarea acestui dans ezoteric. Pe lângă descrierea amănunțită a ritualului, autorul menționează și reușita practicilor gestuale de vindecare ale călușarilor[6]. Hora devine, astfel, o adevărată modalitate de înălțare spirituală colectivă. În afară de caracterul ezoteric, hora are și o formă de manifestare lumească, laică, mediu propice de manifestare a creativității țăranului român. Dar și în acest caz, participarea la horă implica o anumită ținută trupească și sufletească, mai ales cu prilejul marilor sărbători religioase, Crăciun sau Paște. Ieșirea la horă presupunea, de asemenea, și o curățenie trupească, motiv pentru care horitorii ieșeau la joc în haine curate sau noi, iar curățenia sufletească era confirmată prin euharistie.

Observăm că toate semnificațiile mai vechi sau mai noi ale horei, converg spre un singur simbol, acela al contopirii unor elemente diverse într-o unitate organică de idei și trăiri. Referindu-se la semnificaţia horei ca joc popular, Alecsandri scria că aceasta este […] simbolul unirei, a dărei de mână, într-o singură familie[7]. Este și motivul pentru care poetul a ales hora pentru o sinteză metaforică a unui moment crucial din istoria noastră postpașoptistă. Chiar dacă țăranul român nu avea habar de nobilele idealuri ale Revoluției Franceze, care pentru el se rezumau la a avea pământ, chiar dacă s-a dovedit că până la urmă Moș Ion Roată a avut dreptate când a înțeles că a da mână cu mână însemna că tot ,,talpa țării” și nu ,,vlădica” va duce greul, statul național român trebuia să se constituie, ca să nu dispărem din istorie.

Este cunoscut faptul că în pregătirea şi desfăşurarea evenimentelor marcante ale istoriei unui popor, un rol deosebit de important îl are muzica. În scopul amplificării rezonanţei în conştiinţa poporului, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea se cristalizează tendinţa stilistică în cadrul căreia melodiile care vehiculau sensuri poetice naţionale să provină dintr-o sursă echivalentă, de origine populară. Este cazul binecunoscutei Hora unirii, structurată pe un cântec popular sau de circulaţie populară și devenită o adevărată Marsilieză a românilor[8].

George Breazul afirmă că pregătirea şi înfăptuirea Unirii este reflectată în muzică mai mult decât oricare alt eveniment istoric românesc. Îndemnul la Unire este conţinut în versurile scrise la 1830 de Iancu Văcărescu. Au urmat poeziile lui Alecsandri Către Români, publicată în 1848 şi Hora Ardealului, pe versurile căreia Gheorghe Ucenescu – adăugându-i refrenul Măi române, măi – a compus un „cântec de şcoală”, transcris în notaţie psaltică. Alecsandri, amplificând versurile din Hora Ardealului, a publicat în 1856 Hora Unirii, tipărită în ziarul lui Kogălniceanu, Steaua Dunării. În acelaşi an, a apărut la Iaşi Hora Unirii, muzica de Alexandru Flechtenmacher, pe versurile lui Alecsandri. Versurile au circulat pe mai multe variante melodice, una din ele, cu titlul Unirea, fiind tipărită într-o colecţie de cântece populare a lui Dimitrie Vulpian, care afirmă că a cules-o din Roman, de la tatăl său, şi o dateaza 1859, dând de înţeles că acesta din urmă o ştia din anul Unirii[9]. Melodia notată de Vulpian la Roman s-a răspândit până în Bucovina, dovadă fiind o variantă a ei, cu modificări ale versurilor şi melodiei, culeasă de Alexandru Voevidca[10].

Varianta actuală a Horei Unirii, atribuită lui Flechtenmacher, este mult mai accesibilă. Istoria îl desemnează pe acest compozitor român de origine germană ca fiind autorul muzicii, însă unii cercetători îi contestă paternitatea. Oricum, este cert că Hora Unirii a luat naştere în anii premergători realizării imperativului de unitate naţională. O precizare categorică referitoare la autorul melodiei este cvasiimposibilă, întrucât manuscrisele edificatoare ale lui Flechtenmacher au ars în incendiul care i-a distrus casa de la Câmpulung-Muscel. Melodia are caracterul celor aparținând folclorului orășenesc din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Se ştie că el a mai compus încă una pe versurile lui Alecsandri. Melodia cunoscută făcea parte în 1856 din repertoriul unor actori ai teatrului din Iaşi, unde Flechtenmacher fusese şef de orchestră. Astfel, compozitorului i s-a putut atribui melodia de circulaţie prin prelucrare. Octavian Lazăr Cosma propune o soluţie de compromis: Hora Unirii ar putea fi […] o melodie lăutărească având sau nu un premodel străin, aranjată de Alexandru Flechtenmacher[11]. Lăsând deoparte controversele de ordin muzicologic, este relevant faptul că […] pentru prima oară în istoria culturii noastre, un gen de producţie muzicală populară, hora, prin ideea solidarităţii şi unităţii pe care o întruchipează […], a folosit într-un aşa înalt scop politic-social-naţional ca Unirea[12].

De hora de la Frumușica  ne despart șase milenii. Semnificația ei a rămas aceeași, de contopire, de uniune,            și, chiar dacă  atunci această contopire însemna unisonul glasurilor care invocau divinitatea iar în timpul lui Alecsandri însemna unitate națională, ne referim tot la o unire-n cuget și simțiri. Cu ajutorul acestui simbol, care este hora, putem trasa acel imaginar, dar în același timp atât de real arc peste timp și spațiu, unind și semnificațiile celor două locuri geometrice moldave: satul nemțean și târgul ieșean. Astfel, raportată la întreaga existență a poporului român, hora s-a dovedit a fi factorul cel mai important de definire culturală a existenței noastre.


[1]cf. Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală (București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1989), s.v. ,,dans”.

[2] Ghizela Sulițeanu, ,, Premize privind originea tracă a unor elemente din folclorul muzical românesc”, Revista Noi tracii, Buletin Circular Tracologic al Centrului de Studii Istorice de la Veneția, An III, nr. 31, 1977, p. 3.

[3] Romulus Vulcănescu, FENOMENUL HORAL, (-, Editura Arhetip, 1995).

[4] Dicționar de termeni muzicali (București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1984), s. v. ,,horă.

[5] cf. Idem, ibidem.

[6] cf. Dimitrie Cantemir, DESCRIPTIO MOLDAVIAE (București: Editura Minerva, 1981), p. 212.

[7] Vasile Alecsandri, POEZII POPULARE ALE ROMÂNILOR, Bucureşti, Tip. lucrătorilor asociaţi, MDCCCLXVI, p. 323; apud: George Breazul: PAGINI DIN ISTORIA MUZICII ROMÂNEŞTI (Bucureşti: Editura Muzicală, 1966), I, p. 191.

[8] Octavian Lasăr Cosma, HRONICUL MUZICII ROMÂNEȘTI (București: Editura Muzicală, 1975), III, p. 320.

[9] Dimitrie Vulpian, MUSICA POPULARĂ, BALADE, COLINDE, DOINE, IDILE, voce şi piano, ediţiunea culegătorului (Bucureşti: 1885), p. 141, nr. 354, apud: George Breazul, op. cit., p. 211.

[10] George Breazul, op. cit., p. 212.

[11] Octavian Lazăr Cosma, op. cit., p. 320.

[12] George Breazul, op. cit., p. 190.

 

hora

hora

 

Acest articol a fost publicat în ARTICOLE, ASOCIATIE și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Hora, arc peste timp și spațiu

  1. mirceavladut spune:

    Reblogged this on Opiniile mele.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s