Invitație pentru bucureșteni

Revista de Antropologie Urbană – un proiect pentru Romania

 

Un proiect editorial inedit petru România a prins viață în ultimul an datorită susținerii voluntare a autorilor și comitetului de redacție, care au oferit o parte din munca lor și mai ales încrederea lor, unui început de drum. Situația revistelor de specialitate în România este destul de nefericită, nu numai din perspectiva finanțării, cât mai ales a accesului la publicare. Revista de Antropologie Urbană are o apariție semestrială și este destinată celor care își doresc performanță în cariera lor și astfel, părți din munca lor de
cercetare să fie în acest fel cunoscute. Direcțiile de interes ale revistei sunt focalizate pe oraș precum și relaționările acestuia cu vecinătățile mai mult sau mai puțin urbane. Interesează desigur metarmofozele orașului în decursul istoriei și prognozele pe care le pot dezvolta societățile urbane cu amprentă culturală diferită. De aceea, revista are o structură axată pe trei domenii distincte ale antropologiei: socialul, urbanul și sănătatea, medicina.
Pentru flexibilitate, deschidere către alte domenii complementare celor trei repere amintite, fiecare număr al revistei va avea un dosar tematic. Punctul de plecare al fiecărui număr este un anunț public de primire a materialelor recomandate spre publicare de autori. Lectorii de specialitate desemnați de revistă realizează selecția materialelor primite și recomandă publicarea. În anunțul public este descrisă și tematica dosarului stabilită de comitetul de redacție al revistei.

De ce o revistă antropologie urbană?

Pe plan naţional sunt puţine sau chiar lipsesc contribuţiile teoretice, sintezele cu orizont teoretizant. Este de remarcat nevoia de sinteză fie de prim plan fie de plan secundar. Aceste sinteze sunt ca nişte „cărămizi sau trepte”, spre cunoaşterea omului, dar câtă vreme nu există un proiect recunoscut de toţi, cu toate eforturile de cercetare care se fac, uneori remarcabile, nu se poate ajunge decât la „pavarea” selectivă cu aceste „cărămizi” a unei sau mai multor alei izolate fără legătură una cu alta şi pe care nu le cunosc toţi. Să reţinem şi să reacţionăm corespunzător aşadar la lipsa de coerenţă şi de conjugare care motivează impresionantul proces de expansiune al antropologiei şi care este o necesitate reală a zilelor noastre.

Pe de altă parte, este stringentă nevoia unor sinteze asupra coordonatelor spaţiului urban românesc, dintr-o viziune nu doar descriptivă ci deopotrivă prescriptivă, în scopul evidenţierii paralelismelor culturale cu Europa, a rezervelor de dezvoltare urbană, a deficienţelor ce se cuvin cunoscute şi studiate în vederea depăşirii lor. Proiectul nostru
editorial își dorește să ofere soluţii de regenerare economică şi socială (urbană), precum şi de remodelare morală (individuală şi colectivă). În plus, astfel de soluţii pot deveni factori activi de modificare a mentalităţilor deficitare (în creştere), manifestate la toate segmentele de vârstă (copii, tineri, adulţi şi oameni în vârstă), determinate de impactul brutal al schimbărilor din ultimii 20 ani.

O autentică cercetare antropologică are nişte trăsături specifice între care poate că cea mai importantă este raportarea la condiţia umană, individuală sau colectivă, iniţială originară. A urmări devenirea de la acea condiţie până astăzi, sau până la un moment dat, a înţelege ce s-a întâmplat, a pune în evidenţă sensurile devenirii şi eventual a putea anticipa, pe această bază la ce ne putem aştepta, înseamnă a face antropologie.

Cum dobândim înţelegerea antropologică şi accesul la semnificaţia antropologică? Numai aşa cineva poate susţine că este antropolog şi face antropologie. Structura mai mult sau mai puţin fină şi complicată a cauzelor şi efectelor care duc la diversitatea umană, la schimbările care sunt uneori evoluţie, este formată din factori atât biologici cât şi culturali, ori
micşti, pentru a căror recunoaştere e nevoie de stăpânirea unor cunoştiinţe care nu cunosc graniţe.

Antropologia urbană ocupă o secvenţă din antropologia generală şi priveşte grupurile umane, sau indivizii care trăiesc în condiţii urbane. Procesul de urbanizare este un proces antropologic prin care se produce o schimbare importantă în continua devenire a speciei noastre.

Antropologia urbană cuprinde şi tot ce se modifică prin
trecerea de la rural la urban şi urmăreşte nobila aventură umană mai departe în
urbanizare, industrializare, post industrializare, până la societatea
informatizată care este abia la început. Şi care va înregistra în timp mutaţii,
oricum mici schimbări în condiţia omului.

Timpul şi spaţiul au fost totdeauna marile provocări pentru om. Omul a depus eforturi neîncetate să domine atât spaţiul cât şi timpul. Ce a făcut cu timpul economisit, ce a câştigat de pe urma faptului că în loc de două ore ca să parcurgă o distanţă a cheltuit numai o oră, nu se ştie. Am greşi spunând că nu a făcut nimic, că a risipit timpul câştigat.

Revista de antroplogie urbană trebuie să fie pregătită să semnaleze şi să anticipeze problemele care vor apare în spaţiul urban, şi să aibă soluţii pentru rezolvarea lor. Cu
alte cuvinte, să fie un proiect cu orientare spre viitor, valorizând însă etapele trecutului prin simptomele prezentului.

Lansarea Revistei de Antropologie Urbană va avea loc în ziua de 16 mai 2013, începând cu orele 19.00 la Grand Hotel Continental (detaliile privind spațiul destinat evenimentului vor fi oferite de recepția hotelului).

Organizatorii evenimentului:

Asociația pentru Antropologie Urbană, Editura Oscar Print și Grand Hotel Continental

Parteneri: Institutul de Antropologie «Francisc Rainer» al Academiei Române, Societatea Academică de Antropologie, Facultatea de Urbanism – Secția Amenajarea și Planificarea Peisajului – Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”.

Parteneri media: Radio România Cultural, onlinegallery.ro, bucurestiivechisinoi.ro, e-antropolog.ro

Revista de Antropologie Urbană este publicată de editura
Oscar Print (cotată CNCSIS). 

Vor participa la prezentarea revistei:

ü      Acad.Bălăceanu Stolnici
Director Onorific al Institutului de Antropologie „Fr.Rainer” – Academia Română

ü      Dr.Cristiana Glavce – Director
al Institutului de Antropologie „Fr.Rainer” – Academia Română

ü      Antoine Heemeryck – Phd., Maître de conférence – Université
Spiru Haret, Chercheur Associé UMR 201 “Développement et sociétés”
Paris I-Panthéon-Sorbonne

ü      Adrian Majuru – Phd, Prof.asociat. Facultatea de Urbanism,
UAUIM „Ion Mincu” – București

                           Vă așteptăm să fiți alături de noi.

                                                    Adrian Majuru

Preluare de pe eantropolog.ro

Link http://www.e-antropolog.ro/2013/05/revista-de-antropologie-urbana-un-proiect-pentru-romania/

Acest articol a fost publicat în EVENIMENT și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s