Doamna Aspazia Oțel Petrescu, mărturii scrise

Doamna Aspazia Oțel Petrescu, mărturii scrise
Autor> bibliotecar Oana-Mihaela Buga

Doamna Aspazia Oțel Petrescu s-a născut pe 9 decembrie 1923, în comuna Cotul Ostriţei , în familia învăţătorilor Ioan şi Maria Oţel. A avut un singur frate, Anatolie, de care a fost mereu legată printr-o frumoasă și strânsă relație. Urmează cursurile primare la şcoala din comuna Ghizdiţa (Fântânele), apoi este înscrisă la Liceul din Bălţi, mai apropiat de ca¬să decât Soroca, fiind retrasă după un trimestru, pe caz de boală. Între 1936 – 1940 urmează cursurile Liceului Ortodox de Fete „Elena Doamna” din Cernăuţi, dar în 1940 pierde din nou un an şcolar. Reia cursurile la acelaşi liceu în anul 1941, recuperând anul pierdut şi urmând regulat clasa a V-a şi, în particular, concomitent, clasa a VI-a. Îşi ajunge din urmă generaţia în clasa a VII-a. La 18 martie 1944 se întrerupe şcoala și se refugiază împreună cu familia, după care, în același an, îşi ia bacalaureatul la Orăştie, sub bombardamente. Cu o bună educație și o solidă cultură generală este crescută în spiritul românesc și devine o bună creștină.
Între 1944 – 1948 urmează Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj, primul an la Sibiu, unde u¬niversitatea era refugiată, şi apoi la Cluj. În timpul facultăţii, conferenţiază în cadrul FORS (Frăţia Ortodoxă Română Studenţeas¬că), cu lucrarea „Iisus Hristos în poezia lirică românească”. Este una dintre elevele lui Lucian Blaga, care o va încuraja să-şi cultive talentul literar. Între 1946 – 1948 lucrează ca dactilografă la prestigiosul Centru de Studii Transilvane, condus de cunoscutul profesor academician, istoricul Silviu Dragomir.
La 9 iulie 1948 este arestată, în plină sesiune de examene, fără să fie absolventă şi fără posibilitatea de a susţine examenul de stat. Es¬te condamnată la 10 ani de temniţă grea, pe ca¬re i-a executat în diferite închisori: Mislea, Dumbrăveni, Miercurea Ciuc. Motivul arestării a fost unul simplu şi de¬venit deja clasic pentru ideologia comunistă, atee: aderarea la Cetăţuia (organizaţia de tineret a femeilor din Mişcarea Legionară, similară Frăţiilor de Cruce – organizaţia de tineret a bărbaţilor) din cadrul Liceului Ortodox de Fete „Elena Doamna” din Cernăuţi.
În 1958, în loc de eliberare i se acordă încă 4 ani, cu mai multe privațiuni, pe care îi execută între 1958 – 1962, trecând prin închisorile comuniste Mislea, Jilava, Botoşani, Arad, de unde este eliberată. Când iese din închisoare, află că tatăl a decedat (1958) și că mama ei locuiește cu fratele și soția acestuia, fosta colegă de închisoare Angela Elena Toma, care a făcut parte tot din grupul de la Cluj, originară din comuna Moldoveni (Neamț). Va locui cu ei o perioadă de unul-doi ani, după care își găsește de lucru la Cooperativa Munca Manuală din Roman. Aici îl întâlnește pe viitorul ei soț, Ilie Alexandru Petrescu, profesor de contabilitate și comerț la Liceul Comercial din Roman, căruia îi decedase soția. Împreună cu acesta îi creşte pe cei doi copii orfani, fiul care va deveni inginer și fiica, viitor medic. În 1977 îi moare mama, în 1987 soţul, iar în 1998, fratele.
Prima carte scrisă, cu o frumoasă prefață semnată Ion Coja, se intitulează Strigat-am către Tine, Doamne… (ediția din 2011 în fig. 1) și a apărut la sugestia și îndemnul fostelor colege de închisoare, deținute politic. Este considerată „cartea noastră”, pentru că redă viața trăită de grupul tinerelor închise în temnițele comuniste din care și autoarea a făcut parte. Încă de la începutul cărții, autoarea ne face o mărturisire, din care spicuiesc doar câteva rânduri:

M-am hotărât să notez câte ceva din amintirile cu care am părăsit închisoarea. Va trebui să pomenesc câte ceva din câte ne-ați făcut. Îmi pare rău. Mi-ar fi mult mai ușor să tac. Dar, deși oamenii nu prea învață din experiența altora, poate vor fi câțiva care vor reține că pentru a nu fi hidos nu e nevoie decât de o mică scânteie de omenie. Ferice de cei ce o țin nestinsă, mai ales în vremuri de restriște.
Poate vor fi câțiva care vor citi, printre rânduri, ce mare lucru este să întinzi mâna fratelui căzut în nenorocire. Poate voi reuși să sugerez măcar, că miracolul supraviețuirii noastre vine din Credință, din Speranță și din Iubire, din iubire pentru nefericitul de lângă tine, iubire pentru toți nefericiții lumii, iubire pentru scânteiuța de dumnezeire din tine însuți, iubire pentru suferința și milostivirea Celui ce a luat asupra Sa păcatul lumii nerecunoscătoare. Miracolul supraviețuirii noastre a constat în regăsirea noastră pe urcușul Calvarului Său care trecea prin suferință și iubire.
Poate veți reuși să înțelegeți, voi, cei care veți citi aceste rânduri, pentru ce ne-au osândit la asemenea cumplite cazne. Orice om, până la dovedirea vinovăției se bucură de prezumția de nevinovăție. Pe noi ne-au condamnat, nevinovați, pentru prezumția de vinovăție, pentru că într-o lume demonizată toate sunt pe dos. Pe noi ne-au condamnat pentru ceea ce, eventual, am fi putut face, ne-au condamnat pentru o opinie care era a noastră, românească și nu a lor, comunistă, ne-au condamnat pentru că am crezut cu tărie că în afară de Dumnezeu nu aflăm decât mișelie fără sfârșit.

În acest volum, care a apărut până acum în trei ediții (2000, 2004 și 2011), sunt descrise evenimentele trăite de scriitoare în perioada 1948 – 1962, care ne demonstrează că „foaia memoriei” nu a putut fi confiscată. Aflăm aici și câteva date despre viața autoarei înainte și în timpul detenției. Ne mărturisește că a purtat mereu în suflet o necuprinsă dragoste de neam și țară și povestește întâlnirile providențiale cu Părintele Arsenie Boca, cu poetul Lucian Blaga și cu alte persoane care i-au marcat viața. A fost șefa atelierului de cusături românești din închisoarea de la Mislea. Sunt evocate în acest volum nu numai momentele de viață grea din închisoare, pe care le-a trăit alături de colegele ei, persoane deosebite, greu încercate în acea perioadă, ci și portrete ale celor care le păzeau. Directoarea închisorii, poreclită de deținute Diri, ocupă un loc aparte în descrierile făcute. Autoarea și-a dat seama că a reținut mai clar doar acele figuri care mai păstrau ceva urme de omenie neproletară, fenomen mai rar și, de aceea, de remarcat. Volumul din cea de a treia ediție se încheie cu o parte din cuvântările emoționante ținute de autoare la diverse evenimente, atunci când s-au comemorat anii de închisoare politică.
Vasile Danion, cel care face parte din mișcarea de cercetare a vieții din închisorile comuniste, a selectat un fragment emoționant al cărții și publică volumul intitulat „Cu Hristos în celulă”, care este cunoscut mai ales în mediul virtual, unde a fost mai mult promovat. Cartea a apărut la Editura Meditații din București.
La Editura Platytera apare același volum al autoarei, intitulat „Doamne, strigat-am!”, ediție cu care doamna Aspazia Oțel Petrescu nu a fost întru totul de acord, pentru că au fost schimbate nu numai titlul, ci și părți din text și nume.
Prima acțiune a femeilor deținute politic a fost înălțarea la Miercurea Ciuc a unei frumoase și impunătoare cruci de marmură, așezată pe un soclu format din plăci de marmură pe care s-au înscris numele celor ce au decedat în acea cumplită temniță, ceremonia de sfințire având loc la 28 septembrie 1991. A urmat amenajarea Paraclisului Nașterea Maicii Domnului la fosta închisoare de femei Mislea din județul Prahova. Evenimentul este marcat prin a doua carte scrisă de doamna Aspazia Oțel Petrescu apărută la Editura Scara din București în anul 2001. Paraclisul de la Mislea (fig. 2) are pe pagina de titlu scris: Crucea de la Miercurea Ciuc și Paraclisul „Nașterea Maicii Domnului” de la Mislea. În memoria femeilor decedate în lupta anticomunistă.
Între coperțile cărții aflăm pașii urmați de autoare și de fostele colege deținute politic în amenajarea acestui paraclis, memorie a vieții și suferințelor trăite în fosta închisoare de la Mislea, astăzi cămin de bătrâni. Târnosirea paraclisului cu hramul Nașterea Maicii Domnului a avut loc în 12 noiembrie 1994. Evenimentul a fost deosebit de emoționant mai ales pentru fostele deținute politic, prezente în acea zi de toamnă târzie. Cuvântările ținute atunci, dar și cele de la următoarele 7 hramuri se regăsesc în paginile acestui volum, în care figura Getei Gheorghiu, fostă colegă deținut politic și principala susținătoare a realizării paraclisului, ocupă un loc aparte.
La sugestia părintelui Justin Pârvu, Aspazia Oțel Petrescu scrie a treia carte, intitulată Adusu-mi-am aminte (fig. 3), dedicată Îngerului păzitor, intervențiilor acestuia în viața noastră, dar și „îngerilor pământeni”. Este emoționant dialogul dintre părinte și scriitoare:

Când m-am hotărât să scriu această carte, cu speranța că e bine să se știe cum s-a putut rezista în prigoana ateist-bolșevică, m-am urcat sus la munte, aproape de cer și de soare, să cer o binecuvântare pentru un astfel de proiect, Mult Prea Cuviosului Părinte Iustin Pîrvu. Cu vocea sa blândă și domoală și plină de căldura înțelepciunii sacre, Prea Cuviosul părinte mi-a atras atenția:
– Vezi să nu-i uiți și pe îngerii noștri pământeni ce atât de mult ne-au ajutat în restriște. Adu-ți aminte ce toiag ne-a fost versul lor inspirat, adevărată aripă de înger: Radu Gyr, Nichifor Crainic, Vasile Voiculescu, Vasile Militaru și toți ceilalți, care ne-au împletit, cu harul ce li s-a dat, adevărate funii, cu care ne-au priponit de Dumnezeu.
– Este mult adevăr în ce spuneți, Prea Cuvioase Părinte. Rugăciunile sfinte ale persoanelor consacrate, care au îndurat durerea întemnițărilor nedrepte alături de noi, împreună cu versurile poeților mărturisitori de Dumnezeu, ne-au condus printre valurile mari de încercări grele, spre malul cel izbăvitor. Este adevărat că acum, când Sfânta Îndurare ne-a dăruit un timp de regăsire și de reculegere, cuvine-se să-i pomenim cu recunoștință în rugăciunile cu care le suntem datori. Este iarăși adevărat ce spuneți, Preacuvioase, că misiunea lor nu s-a terminat, ci continuă să reverse în curgerea vremii, binecuvântarea harului ce li s-a dat:

„ Ne vom întoarce într-o zi
ne vom întoarce neapărat
vor fi apusuri aurii
cum au mai fost când am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
cum apele se-ntorc din nori
sau cum se-ntoarce, tremurat,
pierdutul cântec pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi
și cei de azi, cu pașii grei,
nu ne-or vedea, nu ne-or simți,
cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
ușor, ținându-ne de mâini,
toți cei de ieri în cei de-acum
cum trec fântânele-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil
în toate dragostele noi
și-n cântecul pe care și-l
vor spune alții după noi.

În zâmbetul ce va miji
și-n orice geamăt viitor,
tot noi vom sta, tot noi vom fi
ca o sămânță-n taina lor.

Noi cei pierduți, re-ntorși din zări,
cu vechiul nostru duh fecund,
ne-napoiem și-n disperări,
și-n răni ce-n piepturi se ascund.

Și-n lacrimi ori în mângâieri,
tot noi vom curge zi de zi
în tot ce mâine ca și ieri
va sângera, sau va iubi!” (Radu Gyr)

Volumul are pe copertă poza icoanei „Îngerul Păzitor” de la Sfânta Mănăstire Diaconești din Bacău și a fost scris la împlinirea vârstei de 80 de ani a autoarei, dar a văzut lumina tiparului câțiva ani mai târziu, în 2007 la Editura Rovimed Publishers din Bacău. Găsim în acest volum și mărturii din copilăria autoarei, propriile trăiri și alte evocări ale unor persoane cărora le poartă o frumoasă amintire.
In memoriam. Spice (fig. 4) este a patra carte în care, prin mărturiile făcute, sunt realizate portrete ale celor pe care autoarea i-a întâlnit de-a lungul vieții. Amintim aici doar câteva exemple: Victor Leahul, Nae Tudorică, Maica Teodosia (Zorica Lațcu), Maria Leșeanu, preoții Ilie Cleopa, Coman Visarion, Paisie Olaru, Liviu Brânzaș și alții. Cartea a apărut la Editura Elisavaros din București în anul 2008.
A fost odată… (fig. 5) este următoarea carte pe care a scris-o la sugestia unui grup de elevi, îndrumați de profesorul Ovidiu Albert, din grupul Mușatinilor de la Colegiul Național „Roman Vodă” Roman care, ca și mulți alți tineri care au vizitat-o, au rugat-o să le povestească despre generația din care face parte. A considerat că acești copii caută răspunsuri care să dea sens vieții lor, lucru îmbucurător, care a determinat-o să scrie acest volum, în care sunt evocate, nu numai evenimente ale generației sale, ci și alte portrete memorabile. A doua parte a volumului conține Gânduri răzlețe în trei fețe, iar ultima, povești reale Din lumea necuvântătoarelor. Volumul a apărut în anul 2011, la București.
Una dintre mărturiile doamnei Aspazia Oțel Petrescu despre Părintele Arsenie Boca, marele duhovnic al României o puteți citi și în volumul îngrijit de Natalia Corlean și intitulat Părintele Arsenie Boca: o viață închinată schimbării vieții noastre, apărut la Editura Agaton din Făgăraș în anul 2012 .
Anul trecut a scris un emoționant cuvânt înainte la albumul foto Părintele Justin Mărturisitorul, semnat Cristina Nichituș Roncea și apărut în condiții grafice deosebite, la puțin timp după trecerea la cele veșnice a Prea Cuviosului Părinte Justin Pîrvu.
Cărțile autoarei Aspazia Oțel Petrescu au fost editate din fonduri proprii și reprezintă adevărate mărturii despre viața petrecută în închisorile comuniste, în care poate că nu ar fi rezistat dacă nu ar fi avut o educație creștină și o solidă cultură generală. Scrise în stilul memorialist, cu fraze care demonstrează spirit de observație și un talent literar deosebit, aceste mărturii vor rămâne în memoria cititorilor și prin versurile lui Lucian Blaga, ale lui Mihai Eminescu, ale lui Radu Gyr, un apostol al închisorilor și prin versurile colegei autoarei, Eugenia Indreica Damian, pe care le găsim alături de rugile fierbinți înălțate spre cer, spuse în închisoare împreună cu fostele deținute.
Biblioteca Municipală „G R. Melidon” Roman deține volumele doamnei Aspazia Oțel Petrescu, mai puțin Paraclisul de la Mislea. Cărțile au fost donate de autoare în anul 2011, cu dedicația „Pentru biblioteca orașului care m-a adoptat”. În fondul bibliotecii se găsește și un DVD, realizat de Fundația Creștină „Părintele Arsenie Boca” în care puteți vedea mărturia doamnei Petrescu despre întâlnirea cu Sfântul Ardealului (fig. 6). Numele scriitoarei Aspazia Oțel Petrescu face parte din fișierul bibliografic în care sunt evidențiați autorii romașcani.
Pe lângă volumele scrise, doamna Aspazia Oțel Petrescu s-a ocupat de reconstituirea altor trei cărți. Este vorba despre Starțun, între temniță și vecie, scrisă de Victor Leahul, vărul doamnei, Ale tale, dintru ale tale, semnată de Maica Patricia Codău și o carte legionară Din firul amintirilor de Sofia Cristescu Dinescu, o apropiată a Căpitanului. A fost colaborator și lector pentru volumul Paramedicalia, al cunoscutului doctor romașcan Epifanie Cozărescu.
O parte dintre mărturiile doamnei Aspazia Oțel Petrescu le puteți citi și în mediul virtual, unde au fost preluate pe diverse site-uri sau bloguri, împreună cu înregistrările video ale acestor mărturii.
Amintesc aici doar câteva:
http://www.fericiticeiprigoniti
http://roncea.ro
http://www.familiaortodoxa.ro
http://www.razbointrucuvant.ro
http://www.crestinortodox.ro
http://www.marturisitorii.ro
http://www.parintelejustinparvu.ro
http://www.formula-as.ro
În 2007 primeşte Premiul Fundaţiei Culturale „Lucian Blaga” pen¬tru creaţie literară proză scurtă, în cadrul Festivalului internaţional „Lucian Blaga”, Lancrăm-Sebeş-Deva. A primit Diploma „Eminescu” din partea Revistei „Veghea” și a Universității București. A fost premiată și de Societatea Culturală „Clepsidra” din Roman. Anul trecut a fost printre cei trei Seniori ai excelenței, aleși de Primaria Roman pentru a li se conferi, în cadrul zilelor orașului, Diploma de Excelență.
Doamna Aspazia Oțel Petrescu este considerată o adevărată mărturisitoare a credinței creștine, „acea persoană care are credință și tărie multă întru a sluji Domnului, neșovăind nici în fața greutăților vieții și nici sub mult feluritele amenințări ale necredincioșilor, apărând adevărul evangheliei cu putere mai tare decat moartea” .
Toate cărțile scriitoarei demonstrează, pe lângă talentul înnăscut, modestia unui om care a fost, în anii tinereții lovit cumplit de soartă și care dorește, astfel, să lase urmașilor mărturii, spre învățătură și amintire.
Mă consider o norocoasă pentru că, în perioada necesară documentării pentru acest material, am avut parte și de întâlniri deosebit de plăcute cu doamna Aspazia Oțel Petrescu, pe care eu o consider un OM deosebit. Nu este deloc ușor să treci peste toate trăirile din anii de detenție, să găsești putere să scrii și să vorbești, întotdeauna cu o voce caldă, cu multă bunăvoință și în cuvinte atent alese despre întâmplările dintr-o viață greu încercată.
Dacă doriți să aflați mai multe despre toate acestea, vă invit să citiți cărțile doamnei Aspazia Oțel Petrescu, să o urmăriți în aparițiile televizate și în presa scrisă, întrucât nu a refuzat pe nimeni dintre cei care au dorit să o cunoască și să afle mai multe despre întâmplările prin care a trecut.

fig. 1 fig. 2 fig. 3

fig. 4 fig. 5 fig. 6

Acest articol a fost publicat în ARTICOLE și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s