Generoșii Romanului

Generoșii Romanului – baluri caritabile, donații, colecte publice făcute de romașcani în prima jumătate a secolului XX

autor> muzeograf Iulia Cristina Butnariu

În Roman și în fostul județ al Romanului, cu precădere de la începutul secolului al XX-lea și până în anii celui de-al doilea război mondial, s-a dezvoltat o activitate filantropică deosebită. Cu forme diverse de expresie, de la gesturi simple de întrajutorare, donații și până la colecte publice, baluri caritabile sau o constantă practică de mecenat aceste manifestări filantropice s-au desfășurat la inițiativa și prin intermediul unor persoane publice, societăți de profil ori asociații culturale din urbe. În plus, acestea au favorizat formarea și întărirea opiniei publice, devenind cunoscute prin desfășurarea unora în spații deschise sau care permiteau accesul unui număr mare de persoane (săli de spectacole, Grădina Mare, ș.a.), dar, în special, datorită promovării prin intermediul presei. Au fost, deopotrivă, expresii ale solidarității comunității locale și instrumente de conștientizare și responsabilizare în cadrul orașului și județului.
Gesturile caritabile încep să fie mai numeroase în perioada primului război mondial, romașcanii dând ajutor semenilor aflați în suferință, văduvelor, orfanilor și în general celor care erau afectați de lipsurile materiale inerente unei perioade de război. Nu se diminuează după război, căci lipsurile încă afectau populația, ci dimpotrivă se diversifică, arătând nu numai compasiune față de semeni, ci și un început de structurare a acestor practici, deci un interes crescut pentru organizarea vieții urbane în toate aspectele sale, astfel încât să vină ca un răspuns la problemele reale ale societății, mai ales acolo unde instituțiile statului făceau prea puțin sau deloc. Apariția Legii Mârzescu în 1924 , cu prevederi referitoare la asociații și fundații, a favorizat creșterea numărului de organizații și o diversificare a tipurilor de activitate a acestora. Cel puțin prin aceasta, statul român făcea un pas înainte, permițănd societății să se autoregleze, să caute și să găsească soluții pentru rezolvarea unui domeniu important, lăsat descoperit până atunci, cu manifestări ocazionale, sporadice și care, în anumite momente, puteau chiar împiedica rezolvarea corectă a unei probleme. Este cunoscut cazul ajutorării orfanilor de război din anul 1918, în privința căruia a fost nevoie de intervenția societății „Ocrotirea orfanilor de Război” , pusă sub înaltul patronaj al reginei și sub controlul Ministerului de Război, care a trebuit să se impună drept singura societate recunoscută de stat pentru a strânge fonduri de la populație într-o manieră centralizată și mai eficientă. Președinta Consiliului Central al Societății, Olga Sturza, lansase chiar un apel – rugăminte prin care inițiatorii și organizatorii diferitelor orfelinate și cămine înființate în timpul războiului să intre în societatea susmenționată, constituindu-se în comitete județene și comunale astfel încât să contribuie „în mod permanent la opera de asistență generală”. Pentru a convinge și a subsuma toate eforturile la nivel național se făceau promisiuni că fondurile ce se vor realiza în comun vor întreține toate așezămintele de această natură „fără a schimba întru nimic direcțiunea orfelinatelor și căminelor actualmente în ființă”. Concurența în strângerea de ajutoare bănești era văzută ca dăunătoare scopului general. Aceasta nu înseamnă că demersul centralizator a fost încununat de un total succes, căci gesturile caritabile au continuat să se manifeste și în afara acestei societăți. Episodul menționat arată însă nevoia de o mai bună organizare și de un răspuns mai potrivit la cerinlele societății, cel puțin în anumite momente grele, de criză ce reclamau solidaritatea românilor (război, calamități, ș.a.)
Pentru a cunoaște evoluția acestor manifestări în zona Romanului am apelat îndeosebi la presa vremii, care oferă un material divers, extrem de bogat cantitativ, dând și imaginea continuității activității filantropice locale. Nu este însă singura categorie de surse la care s-a făcut apel, căci există și alte acte, juridice spre exemplu, care privesc mai ales donațiile făcute de diferite persoane sau asociații.
Frecvența menționării în sursele de informare ale epocii, accesibile unui public ce devenea tot mai larg, demonstrează interesul, în creștere, față de activitatea filantropică. În ceea ce privește modalitatea de prezentare a informației în ziarele locale ea diferă de la simple notițe informative, în care se regăsesc câteva date asupra evenimentului (gestului caritabil), cauzei, persoanelor implicate și finalitatea acestuia, până la articole atent elaborate, special concepute, consacrate acestui tip de activitate, care trebuia să fie vizibilă publicului. Toate acestea asigurau nu numai notorietatea, ci puteau determina un adevărat fenomen de emulație printre concetățeni. În mod conștient și programatic sau nu, oamenii din presă au contribuit la formarea unui anume spirit civic, vizibil cel puțin la nivel local.
Cantitatea mare de informație găsită a impus o selecție primară, astfel încât exemplele oferite mai jos se referă doar la parte din contribuțiile generoase ale romașcanilor, ilustrative pentru categorii distincte ale activității de acest gen, parcurse în scurgerea timpului.
Înaintea primului război mondial exemplele de solidaritate locală erau concentrate într-o formă deopotrivă generoasă și plăcută. Astfel, organizarea unor baluri, manifestări accesibile mai ales unei elite, permitea strângerea de fonduri pentru diverse cauze locale, adresate celor mai puțin favorizați de soartă. Nu se desfășurau doar în spațiul orașului. Spre exemplu un frumos bal a fost organizat, în 6 ianuarie 1913, spre folosul cantinelor școlare, în comuna Carol I, în „salonul” școlii, în fapt o sală special amenajată în acest scop, împobodită cu brazi (fiind menționat și numele celui care i-a dăruit – N. Săvinescu, din localitate), unde „s-a petrecut admirabil” până a doua zi dimineață. Corul Ligii Culturale, „secția” locală a asigurat un program artistic, necesar pentru a da o anumită atmosferă festivă manifestării. Aflăm și o bună parte dintre numele celor care au participat, de fapt cei care „s-au remarcat” în ochii gazetarului local: „D-nii: I. Teohari, prefectul județului, Gh. Petrovici ajutor de primar, Sc. Stan avocat, D. Mancaș revizor școlar, N. Savinescu, Locot. Cassian, Locot. Floareș, preotul Grossu, familia Gavrilescu, Pomârleanu, M. Nazarie, D-na Tătărescu, D-na Savinescu, Jean Missir, Ionescu Gâdinți, C. Verșescu, Tănăsescu (Fălticeni)etc.”
Un alt exemplu de activitate similară, desfășurată de data aceasta în Roman, este reprezentat de balul dat de Societatea Meseriașilor Moldova în seara de 25 decembrie 1913, în sala Primăriei „frumos aranjată” și în care a domnit o mare animație, la care „beneficiul moral și material a întrecut toate așteptările”, nespecificându-se însă și în ce a constat respectivul beneficiu material sau cauza căreia i-a fost subsumat . Participanții au fost, probabil, satisfăcuți prin beneficiul moral, măcar în privința audienței, căci întrunirea a fost onorată de prezența oficialităților, respectiv „d-nii prefect Teohary, G. Cilibiu deputat, și Gh. Petrovici ajutor de primar”. Sunt prezentați și alți participanți, căci aflăm că „au asistat la acest bal: Familiile: Valter, Merariu, Teodorescu Ion, Panosky, Dupa, plutonier Mihăilă, Daiciu, Așembrener, Vulpescu, Nicolau, Vasiliu, Crafciuc, etc; D-șoarele: Vasiliu, Teodorescu, Dupa, Așembrener, Cominski, etc; Cavaleri: C. Teștiban, C. Georgescu, Dăscălescu Huțanu, Teodor, Botez, etc.”
Au existat şi alte forme de generozitate, puse în slujba unei cauze nobile şi nu doar dintre cele locale. De scurte informări, în acest sens, a beneficiat publicul cititor al ziarului Actualitatea, aflând pe această cale că ofiţerii şi trupa regimentului 14 infanterie Roman au renunţat la solda pe o zi în favoarea flotei naţionale, suma totală ridicându-se la 700 lei . În acelaşi ziar era publicat un apel pentru o subscripţie publică ce avea drept finalitate cumpărarea unui vapor, înştiinţarea fiind înaintată Prefecturii judeţului de către preşedinta comitetului pentru adunarea de fonduri, Ecaterina Gr. Cantacuzino.
Se organizau şi varii serbări ale Primăriei locale, în folosul săracilor din oraş. În vara anului 1914 un număr impresionant de tinere şi graţioase domnişoare ale Romanului s-au mobilizat într-o astfel de acţiune – o serbare populară, în care s-au luat la întrecere pentru a aduna fonduri destinate celor nevoiaşi, vânzând flori cu multă râvnă, fapt pentru care ziarul Ecoul Romanului aprecia că meritau toată lauda şi recunoştinţa întregului oraş . Era un bun prilej pentru tinerele din oraş de a fi active în plan social.
Implicarea feminină era mai bine organizată în privinţa doamnelor din oraş, mai ales dintre soţiile unor bărbaţi implicaţi politic sau în plan administrativ, dar şi în afaceri, ele fiind prinse în activităţile societăţii Crucea Roşie, secţia Roman. În decembrie 1914, în salonul Primăriei Roman,” un mare număr de doamne din elita locală” au contribuit la constituirea filialei locale de Cruce Roşie: „s-a ales un comitet compus din D-na Cornelia Morțun, președintă, D-na General Istrati vicepreședintă, D-na dr. Țurcanovici casieră, D-șoarele Buicliu și Teodoru secretare. În afară de comitetul diriguitor s-au mai ales în comitet și membre consiliere (…)” S-au făcut, cu acelaşi prilej, donaţii pentru fondul Crucii Roşii de către doamnele C. Morţun şi C. Cantacuzino – Paşcanu. Nu erau însă lăsate singure, desigur pentru a nu purta singure povara muncii şi responsabilităţii în societatea Crucea Roşie, care îşi planifica „o întinsă activitate în orașul și județul nostru spre a putea îndeplini cu adevărat rolul ei umanitar și de înalt patriotism”. Drept urmare aflăm că erau susţinute de bărbaţi cu experienţă şi autoritate, membri în comitet fiind şi „D-nii C. Cantacuzino Pașcanu, Alex. Delimarcu, C.C. Balaiș, Al. Deker (Alois Decker, n.n.) și dr. I. Manolescu (Strunga)”. Este la fel de adevărat că și doamnele întăreau, prin aceste activități, imaginea publică a soților lor. De altfel, activitatea filialei locale de Cruce Roşie a fost una bogată, deosebit de folositoare şi de durată, fiind, în același timp, intens promovată.
O altă societate activă în plan local a fost Familia Luptătorilor şi aceasta destul de des menţionată în presa vremii, la varii întruniri şi colecte publice. Constituită în saloanele lui Al. Delimarcu, în octombrie 1914, avea un comitet de conducere format din „D-nii Al. Delimarcu, Ion Brumă, Alex. Ciocanille, Em.M. Manea, Isidor Bring, Const. Roiu, Isidor Schifer, C. Melinte, Paul Manoliu, C. Brand, Gabriel Cilibiu și căpitan Macri” . Articolul din presa locală vine însoţit de o declaraţie programatică: „Societatea Familia Luptătorilor depune o mare activitate în scopul în care a fost creiată și desigur că publicul romașcan va răspunde apelului comisiunelor ce se vor prezenta în curând pentru strângerea de fonduri spre a se putea veni în ajutorul familiilor celor concentrați sau mobilizați”. O regăsim, spre exemplu, în august 1918, menţionată cu o contribuţie în bani destul de consistentă, de 36.000 lei (spre comparaţie Prefectura Roman dăduse doar 8.821, 54, ajutorul dat de Ministerul de Interne era de 10.000, Primăria Roman dădea o contribuţie lunară de 8.000) la susţinerea cantinelor pentru ajutorarea familiilor mobilizaţilor, refugiaţilor şi săracilor din Roman. Ilustrează o muncă depusă într-un timp mai îndelungat, căci erau sumele strânse în perioada 20 octombrie 1916 – 30 iunie 1918.
Activitatea societăţii culturale Miron Costin s-a materializat pe mai multe planuri, având între preocupări variate conferinţe, şezători săptămânale, serbări, ş.a. adresate unui public larg, dar şi preocupări filantropice, orientate în special către susţinerea copiilor săraci din cursurile primare. Prin taxele de intrare percepute la acţiunile lor culturale acopereau necesarul de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru elevii nevoiaşi, dar merituoşi. Doar în decembrie 1915 au fost astfel dotaţi peste 100 de elevi săraci . Dările de seamă ale societăţii erau făcute publice şi prin intermediul presei locale, astfel încât romaşcanii erau informaţi asupra colectelor, banilor şi scopului urmărit. Prin colecte pe liste de subscripții au reuşit să adune sume consistente (spre ex. în 1915 cea încredințată d-lui Chr. Ștefănescu a produs 400 lei), apoi donația făcută de d-na Cantacuzino a adus o sumă de 300 lei, la care se adaugă rezultatul serbării populare date în cursul verii anului 1915, în Grădina Mare şi sumele făcute prin liste de subscripții la care au contribuit „mai mulți generoși donatori, ca d-nii: Cantacuzino, Delimarcu, Stan, Morțun și alții”, toate fiind, după cum spunea prof. N. Apostol, folositoare pentru „răspândirea culturii în păturile umile şi nevoeşe ale poporului romaşcan și îndeplinind prin aceasta un act de adevărată iubire de țară și de neam”.
O altă societate cu o intensă activitate şi la fel de bine promovată imagine a fost Tinerimea Israelită. Organizatori de serbări populare, ţinute de regulă în Grădina Mare, membrii acestei societăţi au îmbinat distracţiile atractive pentru public (concurs de frumuseţe pentru copii, teatrul, loteria, e.t.c.) cu misiunea filantropică, în folosul săracilor din oraş. De altfel, comunitatea israelită din oraş era un model de solidaritate, atât prin demersurile făcute pentru membrii etniei proprii, cât şi prin implicarea în alte cauze ce priveau populaţia Romanului, indiferent de apartenenţa etnică. În privinţa ajutorului dat evreilor din comunitatea locală acesta s-a concretizat în susţinerea materială a unor aşezăminte (învăţământul, azilul, spitalul propriu etc), dar şi a unor cazuri particulare, a acelor persoane lipsite de mijloace de subzistenţă.
În perioada interbelică erau destul de vizibile acțiunile de solidaritate ale comunității evreiești. Într-o declarație a președintelui Comunității Israelite din Roman, Iancu Gross, se făcea trimitere la chestiunile de interes general ale evreilor, cu privire la modalitățile de susținere și îmbunătățire a tuturor instituțiilor gestionate, amintind atât de conribuțiile strânse de la membrii comunității, cât și de subvenția Prefecturii Roman, dar și actele de generozitate ale unor persoane publice (spre ex. îi mulțumea în numele comunității dr. Manolescu Strunga pentru donația de 10.000 lei făcută spitalului israelit).
Membrii cu dare de mână ai comunității israelite locale își manifestau solidaritatea prin activități diverse. Spre exemplu, pentru deschiderea cantinei școlilor israelite de fete și băieți, în noiembrie 1923, o primă masă a fost oferită de W.L. Schwartz și soția sa, spre folosul unui grup de 85 de copii. La eveniment a participat și o numeroasă asistență, consemnată în ziarul local Gazeta Romanului: „D-nele Mina Haimovici, Ruca Horovitz, Cecile dr. Wechsler, Adler, Segal, Paulina Grunberg, D-rele Netti Iștein, Rozențveig, Betty Iosub, Moscovici, Elise Elișca. D-nii Iulius Schiffer, I. Horovitz, Israel Schvartz, Ițcu Mark, Suchard Rivenzohn, S. Aizic, W.L. Schvartz, Popa, Felștein, etc”. Aceeași cantină a beneficiat și de alți susținători. Astfel, în anul 1928, erau aduse mulțumiri lui Nathan Vladingher, „cunoscut filantrop din New York”, care, cu ocazia vizitei sale în localitate a donat (nu se spune ce ori cât anume) și pentru respectiva cantină. Deci promovarea evenimentului în presa locală era atât o modalitate de a asigura notorietatea unor persoane, date drept exemplu de urmat și de către alții, cât și benefică pentru a atrage atenția asupra acelor domenii în care se impunea un sprijin permanent.
Spitalul israelit era susținut de Comunitatea evreiască, de Primăria locală printr-o subvenție anuală, dar și prin contribuții ale unor particulari generoși. Se percepea uneori și o taxă minimă pentru consultațiile medicale. Deservit de doctorii Wacher și Wexler, avea câte 20 – 40 bolnavi pe zi, veniți pentru consultații ambulatorii. În Curentul Romanului din 1930 se aducea la cunoștința publicului că acest spital acordă asistență medicală gratuită tuturor, fără deosebire de religie. Se făcea, indirect, un apel către cei dispuși să ajute pentru o mai bună dotare a spitalului, care înregistrase deja câteva progrese (camera mortuară betonată, dotată cu masă specială pentru autopsii și „baie sistematică”, un pavilion de izolare pentru cei atinși de boli molipsitoare, spălătorie cu cuptor și cazan pentru rufe, closete noi, ș.a.).
În aceeași perioadă, Azilul israelit de bătrâni era sprijinit prin diverse donații în produse. Fabrica de zahăr trimitea zilnic lapte și zahăr, iar ocazional diferite sume de bani, drept urmare conducerea azilului mulțumea, în mod public, făcând nu doar un gest de recunoștință, dar și unul util pentru a stimula alte eventuale donații și susținători.
Alt exemplu ilustrativ pentru modul în care comunitatea evreiască locală știa să își mobilizeze membrii poate fi regăsit într-un articol de presă din anii interbelici, din ziarul Curentul Romanului, sub titlul „O nuntă la azil”. O tânără peresche (Michel și domnișoara Leibovici), lipsită de mijloace materiale, a fost ajutată cu oficierea căsătoriei și înzestrarea necesară pentru a porni în viața de cuplu. Desfășurată la azilul israelit de bătrâni, în prezența și cu sprijinul conducerii comunității (A. Laver și Iștein), dar și cu o numeroasă asistență formată din evreii din Roman și din împrejurimi, căsătoria religioasă nupțială s-a celebrat cu observarea tuturor regulilor și datinilor. Se vede că alegerea nu a fost întâmplătoare, ci tinerii miri trebuiau să învețe de la cei mai în vârstă membri ai comunității normele religioase și de conduită necesare pentru păstrarea identității specifice evreiești.
Prezența în Roman a unei numeroase populații evreiești, vizibile și prin astfel de gesturi a putut constitui un exemplu benefic pentru majoritatea creștină. Nu erau singura minoritate etnică activă din această perspectivă. O serie de nume ale armenilor implicați în afaceri, administrație sau politică figurează printre cei care au susținut diferite cauze sociale pe plan local. Totuși, evreii erau cei mai vizibili, dar și ilustrativi pentru inițiativele și modalitățile, eficiente și elegante, găsite spre întrajutorarea semenilor.
Dintre societățile active în perioada interbelică merită amintită și filiala locală a Societății pentru combaterea tuberculozei și asistența tuberculoșilor săraci din România. Demersurile acestei filiale erau făcute publice, prin intermediul presei . Darea de seamă pe anul 1930 era prezentată în Curentul Romanului și sunt înșiruite realizările acesteia, printre care trimiterea unui număr de 15 copii predispuși la tuberculoză la mare, în stațiunea balneară Carmen Sylva, cu asigurarea transportului și a altor cheltuieli, internarea unui număr de bolnavi săraci în sanatoriile de tuberculoși, răspândirea în orașul Roman și în județ a unor broșuri informative adresate publicului larg, acordarea de consultații și medicamente gratuite, etc. Apar ulterior și cazuri individuale de bolnavi care solicită ajutor. Astfel, același ziar lansa, în martie 1931, o subscripție publică pentru ajutorarea unui tuberculos din Roman și erau prezentați nominal donatorii.
Nu doar războiul, ci și sărăcia, bolile și perioadele de criză interbelice au ridicat numeroase probleme în zona Romanului. Primăria locală acorda periodic ajutoare celor aflați la ananghie. Articole gen „Pâine, carne și cozonaci săracilor” (date ocazional, spre ex. la sărbătorile pascale), „Primăria și caritatea publică” sau „Pentru ajutorarea săracilor” abundă în informații asupra acestei probleme și a modului în care înțelegea autoritatea locală să o rezolve. Alimente, articole de vestimentație, lemne de foc erau fie cumpărate de Primărie, fie adunate prin colecte publice coordonate, ulterior distribuite celor care aveau nevoie. Printre alte măsuri se regăsesc: amenajarea de cantine în puncte diferite ale orașului, sprijinirea școlilor primare ale orașului și a elevilor săraci sau organizarea la Primărie a unei ospătării în care să se găsească hrană caldă pentru cei flămânzi. În pragul unei ierni dintre „cele mai grozave” (1931 – 1932) era reclamată nevoia de asistență publică și cum aceasta „nu există decât în dicționar”, Primarul Romanului făcea apel la conștiința fiecărui locuitor, la solidaritate socială, inițiind o colectă publică de haine și produse alimentare. Inițiativa nu a rămas fără ecou, însă era departe de a da o rezolvare corespunzătoare. Pe lista de subscripții notabilitățile orașului, oamenii cu dare de mână figurau drept exemplu și pentru alții (ex. primarul Teodorescu cu 4000 lei, farmacistul Alois Decker 1.000 lei, doctorul T. Grecu 1.000 lei, Chr. Ștefănescu, directorul Băncii Naționale 200 lei), iar alte donații în produse au fost făcute de: George Solomon (făină), Gavonides (cartofi), Zaharia (fasole), Demetriade (făină), Kiriakovschi (pâine), Zingher (sare), frații Blecher, M. Solomon, W.L. Schwartz, Kendler, Dumitriu, Mendelovici, Fălticineanu (obiecte), Ialer, Petreanu (lemne), Rohlich (făină și untdelemn), Kopolovici (ulei), B. Kesler, Șaim Marcu și Lazăr Kopolovitz (articole de consum), Stania și Marin zarzavaturi, etc. Din toate donațiile adunate atunci s-a reușit distribuirea către comunitatea israelită a 5.000 lei numerar, 2 vagoane de lemne și 2.000 kg făină, la grădinița de copii a ajuns o jumătate de vagon de lemne, la fel și la o altă asociație, iar către populație s-au distribuit 10 vagoane de lemne și un vagon și jumătate de făină.
Dintre cei care susțineau Primăria Romanului, constant, în eforturile de acest gen erau și o serie de oameni împlicați în afaceri, cu un bun potențial financiar, dar care, dincolo de sprijinul de întrajutorare necesar, de interesul imediat, al susținerii unei cauze anume, înțelegeau să se integreze mai bine în comunitatea locală, astfel de gesturi fiind, la un moment dat, un bun argument pentru susținerea seriozității și respectabilității firmei și a proprietarului. Notorietatea nu era suficientă, ci trebuia să fie însoțită și de onorabilitate. Un bun exemplu în acest sens era C. F. Rohrlich, proprietar al morii și fabricii de uleiuri vegetale care îi purtau numele. Apreciat drept un suflet ales, „om de bine, filantrop nemărturisit și netrîmbițat”, perseverent și dând dovadă de spirit înțelept și ponderat, Rohrlich a ajutat adeseori „cu sfatul și cu punga”, câștigându-și un loc de cinste în ochii locuitorilor din Roman.
Un filantrop de talie națională, implicat și în zona Romanului a fost C.N. Vasiliu Bolnavu. Având interese și afaceri și în zonă, acesta a intenționat fondarea la Roman a unei universități populare. În acest scop a cumpărat, în anul 1929, o clădire cu terenul aferent, pe strada Vasile Alecsandri, fostă proprietate a familiei Cantemir. Clădirea fiind părăginită, cu probleme create de aproape un secol de existență, Vasiliu Bolnavu a început imediat lucrările de amenajare a clădirii. Din diferite motive, nu s-a putut însă fonda dorita universitate populară și astfel, renunțându-se momentan la idee, a făcut, în toamna anului 1929, un cămin pentru elevii lipsiți de mijloace, dar merituoși ai liceului Roman Vodă. Căminul inițiat de C.N. Vasiliu Bolnavu, printr-o lege votată de parlament în luna mai 1030, a trecut la stat,”bucurându-se de unele privilegii”, față de alte instituții similare. Comitetul de conducere al căminului era compus din Vasiliu Bolnavu, donatorul, preot Tănăsescu Dobrotă, I. Bâcu, directorul liceului, și prof. Al. Iașinschi, directorul Căminului. Căminul a fost subvenționat în anul școlar 1929 – 1930 de către liceul Roman Vodă, care a înscris în bugetul său 200.000 lei, de Primăria orașului care a dat 150.000 lei și de Prefectura județului care a dat și ea 150.000 lei. Preotul Tănăsescu Dobrotă, unul din activii conducători ai căminului a donat și el 285.000 lei. Căminul avea două etaje. La parter erau două saloane, unde elevii își făceau lecțiile fiind supravegheați și ajutați de directorul căminului, prof. Iașinschi și de pedagogi – studenți. Tot la parter se aflau două sufragerii unde luau masa elevii. La etaj erau dormitoarele. Amenajate cu spirit gospodăresc, căci fiecare pat avea saltea de „sugrass”, precum și o lenjerie curată, căci se schimba în fiecare săptămână. Dormitoarele, trei la număr, aveau sobe de teracotă. Căminul mai beneficia de o bucătărie modernă, o spălătorie pentru rufe, o spălătorie pentru copii, o infirmerie cu 4 paturi, o mică farmacie, o odaie pentru lenjerie, o cămară rece, două cancelarii, locuințele personalului de administrație, etc. Comitetul de conducere al căminului, drept recunoștință pentru donator, a dispus amenajarea unei camere, în care putea să locuiască Vasiliu Bolnavu când venea la Roman. Căminul avea și o curte mare, unde elevii își petreceau timpul liber. Beneficia și de o grădină de 1 hectar, unde se cultivau legumele necesare pentru aprovizionarea căminului. A fost înzestrat și cu 20 de hectare în comuna Cordun, teren din folosința căruia se sporeau veniturile necesare întreținerii curente. Presa din Roman prezentase mecenatul lui Vasiliu Bolnavu și anterior după cum publicase în paralel și reclame pentru „parcul englezesc de la Dulcești”, o afacere înfloritoare a aceluiași personaj. Se vede că activitatea lui C.N.Vasiliu Bolnavu, recunoscută la nivelul Bucureștiului (dar și în alte centre din țară), de stimulare a învățământului, își găsea reverberații la nivel local, iar notorietatea câștigată în capitală se continua și se confirma în provincie.
Se cere amintită ceea ce Gazeta Romanului promova, în deceniul al treilea al secolului XX, drept „opera de utilitate culturală și publică ridicată cu singurul sprijin al celor două distinse doamne Maria Gh. Sturdza și Ecaterina Cantacuzino” de la Miclăușeni, care au dat Romanului Liceul de fete Sturdza – Cantacuzino . Mulțumiri către cele două donatoare erau aduse de romașcani cu prilejul diverselor activități desfășurate. Printre manifestările de recunoștință se înscrie serbarea de final de an școlar, din 25 iunie 1930, în cadrul căreia, între programul artistic cu dansuri și cântece de cor și acordarea de premii, directoarea liceului C. Balaban mulțumea „doamnelor donatoare M. Sturza, Ecat. Cantacuzino, PreaSfinției sale Episcopului Lucian al Romanului președintele Eforiei (…) pentru sprijinul larg ce dau oricâteori nevoile îl cer” .
Serbări, baluri și alte întruniri similare cu scop caritabil, au continuat să se desfășoare în Roman pe tot parcursul perioadei interbelice. Doamnele din „lumea bună” și în general elita economico – financiară și politică a târgului se întreceau în a face opere de binefacere. Fiind atât de vizibile concetățenilor au atras atenția și unor spirite critice care răbufnesc, tot în presa locală, dar în formă versificată:
„(…) Ar mai fi de spus o vorbă
Despre balurile-n toi,
Unde lumea-i dezbrăcată
Ca să-mbrace pe cei goi,
Unde la lumini de becuri
Se dansează… Dans la Lună,
Unde vine să transpire
Lumea noastră cea mai bună.”
Din cele câteva exemple oferite se poate aprecia că, în prima jumătate a secolului al XX-lea, se poate vorbi, la nivel local, despre responsabilitate și reacție socială, atât la nivel individual, cât și colectiv (firme, administrație locală, politicieni, diverse asociații, etc). Cu certitudine astfel de acte filantropice, numeroase și diverse ca forme de manifestare au generat un fenomen de emulație, pornind de la elite către baza societății. Listele de subscripție nominale care au fost făcute publice, în toată această perioadă, demonstrează extinderea solidarității în această direcție, de sus în jos, ajungând în straturile profunde ale comunității locale. Veridicitatea convingerilor, dincolo de un fenomen de imitație mai ușor observabil, este însă un aspect mai dificil de apreciat. Criteriul frecvenței nu este suficient, după cum și declarațiile publice pot fi supuse unei analize critice, cu atât mai mult cu cât inițiatorii sau promotorii unor astfel de acțiuni puteau fi încadrați într-o categorie de personaje direct interesate, politic sau economic, urmărindu-și creșterea notorietății și prin aceasta întărirea unei poziții publice sau bunăstarea afacerilor . Dincolo de o rezonabilă întrebare asupra acestor din urmă imbolduri de solidaritate socială, fenomenul ca atare rămâne de necontestat, în primul rând prin efectele sale concrete.

Note

1 Lege nr. 21 din 6 februarie 1924 în Monitorul Oficial, nr. 27/6 februarie 1924
2 vezi în ziarul local Îndreptarea, nr. 13, din 22 iulie 1918, la p. 1, în articolul „Pentru orfanii din răsboiu” – „(…) Situația grea financiară a Statului nepermitând ajutorarea Societăței în măsură voită și datorită de Stat, obligă societatea pentru moment să se sprijine pe contribuțiile obștești. Pentru ca asistența orfanilor din război să fie bine asigurată ne e indispensabil ca strângerea fondurilor să fie reglementată: nimic să nu se strângă fără știința și autorizarea societăței și tot ce se strânge să fie vărsat societății și controlat. De aceea rugăm stăruitor ca nimic privitor la orfanii din război să nu se facă în afară de Societate. Toate bine voințele și energiile să se grupeze în jurul ei. Societatea e deschisă tuturor(….)”

3 ziarul Actualitatea, nr. 9 din ianuarie 1913, p. 3, articolul „Balul din comuna Carol I”
4. Idem, nr. 8 din 5 ianuarie 1913, p. 2, art. „Balul Societății Moldova”

5. Ibidem, rubrica „Informaţiuni”
6. Ibidem, p., 2
7. Ecoul Romanului, din iulie 1914 – „(…)Au bine voit a se ocupa de vânzarea florilor D-șoarele: F . V. Missir, care a realizat lei 150.50, Lenuța Negruzzi 150, Virginia Săndulescu 85.50, Elise Gallea 145, Aglaia Verona 283, Hartel 37.25, D-șoarele General Istrati și Saegiu 85.50, în total lei 936.75 din care se scad cheltuielile avute din vânzarea florilor de lei 709. Primăria aduce în numele populației sărace călduroase mulțumiri grațioaselor d-șoare, pentru râvna depusă în scopul filantropic de a contribui la alinarea nevoilor acelei populațiuni.”
8. Idem, din 30 decembrie 1914, vezi articolul „Crucea Roşie secţia Roman”, la p. 1 a ziarului
9. Idem, din 2 noiembrie 1914, p. 3 vezi articolul „De la Soc. Familia Luptătorilor”
10. ziarul Îndreptarea, nr. 16 din 12 august 1918, vezi art. „Dare de seamă” de la p. 1
11. Ecoul Romanului, din 11 noiembrie 1915, vezi art. „Activitatea Societăţei Culturale Miron Costin”, la p. 1 şi 2
12. ibidem
13. Îndreptarea, nr.14 din 29 iulie 1918, p. 2, rubrica „Informaţiuni”
14. Ziarul Cuvântul Romanului, nr. 2 din 8 decembrie 1924, p. 2, art. „Dela Comunitatea Israelită”
15. Curentul Romanului, nr. 26 din 31 august 1930, p. 2 art. „Modernizarea spitalului israelit”
16. Idem, nr. 50 din 8 februarie 1931, p. 2, articolul „Cât s-a cheltuit pentru combaterea tuberculozei”

17. Idem, nr. 92 din 20 decembrie 1931, p. 1
18. Idem, nr.29, din 21 septembrie 1930, p. 1 și 2, art. „Căminul Vasiliu Bolnavu”
19. idem, no. 17, din 6 iulie 1930, p. 2 art. „Omagiu Senatului pentru dl Vasiliu Bolnavu” din care cităm: „(…)La noi, din nefericire, cu toate ditirambele patriotarde ale acelora care se intitulează mari români, în afara de donațiunile unor Jack Elias, Simu, Vasiliu Bolnavu nu prea cunoaștem exemple cât de neînsemnate de contribuțiuni pentru ajutorarea României întregite. Și sunt atâția care și-a făcut averi colosale pe spinarea nenorocită a țării. Numele domnului Vasiliu Bolnavu și a ilustrei sale soții rămân gravate cu litere nepieritoare în cartea marilor nume ale neamului.”
20. Gazeta Romanului, din nov. 1923, p. 2, art. „O instituție de cultură Liceul Sturza -Cantacuzino”:
„(…)Refugiate în castelul măreț de la Miclăușeni înconjurate – în acel colț de natură sălbatecă de toate binefacerile civilizației, bucurându-se de toate avantagiile pe care le oferă progresul uman, în mijlocul codrilor, într-o atmosferă de poetică izolare, ele nu s-au gândit numai la egoismul lor, ca atâția alții care își petrec anii în lux și bogăție.
Ele au înțeles că poziția lor le oferă posibilități neîngrădite de a face o operă măreață, utilă și necesară interesului general. Și atunci ele au descind din palatul de la Miclăușeni, scoborându-se aicea printre noi și căutând să ne lase ceva neperitor. Și am asistat noi însuși la ridicarea acelui mare monument arhitectonic de la noi, care poartă numele Fondațiunea Sturza – Cantacuzino. Un oraș întreg aduce omagiile sale celor două distinse doamne care ne-au lăsat nouă și numai nouă liceul de fete ridicat din munca și averea lor.”
21. Curentul Romanului, nr. 17, din 6 iulie 1930, p. 2, art. „Serbarea de la Liceul Sturdza Cantacuzino”
22. Gazeta Romanului, din febr. 1928, p. 4 rubrica „Rime săptămânale”

 

Acest articol a fost publicat în ARTICOLE, ASOCIATIE și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s