Războiul de Independenţă
reflectat în cântecul popular sătesc şi orăşenesc
Autor: prof. Dr. Ovidiu Trifan
Cele mai semnificative momente din viaţa tuturor popoarelor au generat întotdeauna şi pretutindeni creaţii poetico-muzicale sau numai muzicale, în care se remarcă factorul atitudinal faţă de evenimente şi realităţi istorice şi sociale, înregistrate în mentalul colectiv pe axa temporală. Cântecul patriotic – pe care ignoranții de azi l-au aruncat la gunoi iar snobii îl disprețuieasc – n-a fost „inventat” de nici un regim politic. Premisele cântecului patriotic pot fi identificate în vechile cântece cu caracter social care, ulterior, s-au îmbogăţit cu elemente structurale caracteristice melodiilor mobilizatoare de provenienţă europeană, aşa cum sunt cele izvorâte din idealurile revoluţiei franceze. Faptul că aceste creaţii nu au fost consemnate în momentul apariţiei, a determinat circulaţia şi transmiterea lor pe cale orală în diferite variante, aşa cum se întâmplă în mod firesc în folclor. Ca gen autonom, de largă accesibilitate, cântecul patriotic s-a impus în preajma Revoluţiei de la 1848 având ca surse vechile cântece cu conţinut social – ca de exemplu, binecunoscutul Mugur, mugurel (Bate-i, Doamne, pe ciocoi,/ Cum ne bat şi ei pe noi) – dar şi pe altele cu mesaj revoluţionar importate, precum Marseillesa francezilor. Astfel, de la cântecele haiduceşti, de bejenie şi revoltă, cu expresie epico-dramatică, s-a ajuns la cele de expresie eroico-mobilizatoare, pline de dinamism şi elan, care însufleţeau intelectualitatea de la 1848. În anii ce au urmat, cântecul patriotic a primit noi valenţe emoţionale, devenind un factor important în lupta pentru unire şi libertate naţională.
. După Unirea Principatelor Române, idealul independenţei naţionale a determinat apariţia unor creaţii – populare, semiculte sau profesioniste – în care se cântau faptele unor personalităţi devenite simboluri pentru istoria poporului român, ridicând astfel la un diapazon înalt dorinţa de libertate.
În momentele cruciale pentru soarta unui popor, reactualizarea figurilor istorice emblematice are un efect mobilizator deosebit, cu impact direct în conştiinţa colectivităţii. Îşi recapătă o intensă circulaţie cântecele mai vechi şi sunt create altele noi care cântă trecutele evenimente glorioase. De aceea în jurul anului 1877, reapare cântecul despre Ştefan cel Mare, menţionat pentru prima data la 1574 în însemnările de călătorie ale polonezului Matej Strijkowski. Două variante ale versurilor au fost culese şi publicate de Vasile Alecsandri în volumul Poezii populare ale românilor (1852). Un alt simbol al luptei pentru libertate este Mihai Viteazul. Dimitrie Bolintineanu i-a dedicat o poezie care a devenit cunoscută datorită variantelor melodice care au circulat cu acelaşi text. Cele două cântece sunt consemnate şi într-un manuscris muzical în notaţie psaltică, datat 1883, al cărui autor era pe atunci elev în clasa a IV-a a Seminarului din Curtea de Argeş. De asemenea, figura lui Vlad Ţepeş este evocată într-o melodie care circula în jurul anului 1877 şi care provine, probabil, din opera Fata de la Cozia de Alexandru Flechtenmacher.
Tema Războiului de Independenţă a avut un puternic ecou în cultura românească, atât în folclor – creaţie orală şi colectivă a celor care efectiv au avut un rol decisiv în acest eveniment – cât şi în arta şi literatura profesionistă. Premergător Războlui, dar mai ales pe durata desfăşurării acestuia şi în perioada imediat următoare, au fost create numeroase piese instrumentale, unele pentru fanfară, sau lucrări lirice şi lirico-dramatice, cântece patriotice, dansuri de salon precum Cadrilul, Polca, Mazurca, Galopul, sau Hore, cu sau fără text. În perioada anilor 1877-78, Anuarul Armatei Române consemnează un efectiv de 500 de instrumentişti, constituiţi în fanfare, formaţii de gornişti şi toboşari. O figură rămasă celebră din timpul Războiului – imortalizată de pictorul Grigorescu – este gornistul. După încheierea păcii, ostaşii lăsaţi la vatră au adaptat cuvinte pentru semnalele de gornişti, răspândindu-le astfel în popor sub forma variantelor folclorice.
Creaţiile populare săteşti şi orăşeneşti care au avut ca tematică Războiul de Independenţă se înscriu în cercul mai larg al unei tradiţii muzicale folclorice în care se exprimă aspiraţiile unui neam şi prin care sunt glorificaţi cei care au luptat pentru ca ele să se împlinească. În prezent, cântecele populare dedicate acestui eveniment – create atât în timpul desfăşurării lui cât şi ulterior – sunt prea puțin numeroase. Acest fapt are mai multe cauze. În primul rând, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, culegerea folclorului se făcea întâmplător, în mod sporadic şi nu constituia obiectul preocupărilor şi studiilor unor specialişti. Apoi, textele se publicau de regulă separat, întrucât culegătorii nu erau întotdeauna şi muzicieni, astfel că numărul melodiilor notate este destul de mic. De asemenea, peste patru decenii atenţia avea să se îndrepte spre un alt eveniment dramatic, Primul Război Mondial, pentru a cărui transfigurare artistică au fost utilizate imagini poetice şi muzicale deja cunoscute. Iată deci că o consemnare sporadică, incompletă şi uneori târzie a unor produse folclorice, a avut ca rezultat păstrarea unui număr restrâns de creaţii.
Materialul folcloric dedicat Războiului de Independenţă descrie în imagini de un profund realism fapte şi personaje care au avut un impact mai puternic în conştiinţa colectivă. Muzica i-a însoţit şi încurajat pe ostaşii români începând cu trecerea Dunării, asaltul şi cucerirea obiectivelor militare şi strategice şi până la revenirea în garnizoanele lor.
Cântecele de factură populară au un caracter liric, asemănător altora despre evenimente istorice, textele poetice nu sunt amplu dezvoltate şi au fost cântate pe melodii aparţinând mai multor genuri: cântec propriu-zis, recitativ epic, romanţă, cântece în ritmul măsurat de dans etc. În general, melodiile evidenţiază atât caracteristici ale graiului muzical aparţinând zonelor folclorice de unde au fost culese, cât şi imixtiuni extrafolclorice.
Textele poetice nu descriu amănunţit fapte şi evenimente, nici nu menţionează date precise. Aceste producţii folclorice exprimă atât starea de spirit a combatanţilor cât şi a celor rămaşi acasă, atitudinea ostaşilor în momentele tensionate, speranţa că independenţa câştigată le va oferi un viitor mai bun, credinţa fermă în justeţea cauzei pentru care luptă. Sunt descrise actele de eroism individual sau colectiv. Nu lipsesc versurile în care se amintesc ororile războiului dar şi indiferenţa autorităţilor faţă de cei care s-au jertfit şi faţă de familiile lor.
Iată versurile unui cântec popular din Oltenia, dedicat cuceririi Plevnei: Nene, foaie verde siminoc/ Aman bre, Osman, aman/ Tot orașu-i cu noroc/ Numai Plevna arde-n foc./ Osman pașa la mijloc/ Cu sabia-nfiptă-n foc/ – Săriți, turci, săriți, pașale/ Că ne-au cunjurat muscalii!/ Vânătorii vin pe vale/ Îmbrăcați în mușamale/ Cu căciuli și cu pompoane/ Strălucind ca mândrul soare./ Dumnezeu să te ferească/ De lupta vânătorească/ Că s-așază spate-n spate/ Și se luptă pân’ la moarte. Sau, câteva versuri populare în care este rezumată viața și sacrificiul unui ostaș: M-a făcut maica, pe mine,/ Nu și-a aflat nici-un bine/ Vineri maica m-a făcut/ Sâmbătă m-a botezat/ Duminică m-a-nsurat/ Luni la oaste am plecat./ Și iar verde d-avrămeasă/ Lăsai masă, lăsai casă/ Lăsai nevastă frumoasă/ Cu copilașii la masă. Familiile combatanților au rămas fără niciun sprijin: Foaie verde-a bobului/ Sus, pe apa Vidului/ Unde Vidul s-a cotit,/ Zace un soldat rănit/ Gândindu-se l-a sa casă,/ La copii și la nevastă/ A lăsat copii de lapte/ N-au milă din nici o parte. Iată și textul unui cântec popular dedicat vestitului căpitan Valter Mărăcineanu, unul dintre eroii de la Plevna, text care evidențiază atât duritatea luptelor cât și conștiința sacrificiului: Pe cel deal, pe cel hotar/ Trece-un falnic general/ Cu opt corpuri de curcani/ Și cu cinci de voluntari./ – Căpitane Valtere,/ Unde-ți duci cătanele?/ – Tot în foc, sărmanele!. Acelaşi cântec – cu textul diferit, în afară de primele două versuri – a fost cules în cadrul Vicleimului (teatru folcloric prezentat de așa-numitele „bante” la Crăciun) de folcloriști la Târgu-Jiu, dar a fost întâlnit și la populația sârbo-croată din Banat, iar o variantă a melodiei a circulat şi în Transilvania, explicaţia fiind participarea unor voluntari din multe regiuni la luptele de la Plevna.
Din păcate, ca şi în multe alte situaţii, tributul cel mai sângeros l-au plătit tot ţăranii. Conform statisticilor, din cei 4293 de morţi, 4065 erau de la sate. Cântecul Trecerea Dunării, apărut chiar pe timpul Războiului, are versurile scrise de colonelul Boteanu, iar muzica de I. Ialovischi. În prima strofă se spune: Oştile stau faţă-n faţă/ Strânse-n câmpul de Război/ Lupta aproape-i să înceapă/ Lupta crâncenă de-apoi. Referindu-se la poziţia pe care o adoptau unii comandanţi în raport cu cea a soldaţilor de rând, Alexandru Odobescu, într-o conferinţă ţinută la Ateneul Român pe 25 martie 1878, parafrazează cu ironie versurile citate: Oştile stau faţă-n faţă / Maiorii la ambulanţă /Coloneii-n depărtare /Generalii, la hotare. (…).
În concluzie, putem spune că, indiferent de condiţiile în care a avut loc, ecoul produs de un eveniment precum Războiul de Independenţă, s-a perpetuat încă mult timp după aceea prin intermediul creaţiilor populare, care constituie, ele însele, adevărate documente artistice ale istoriei noastre.
Articol publicat și în presa locala – Mesagerul de Roman, 12.05. 2016
UrbanaRoman 